Calator pe mapamond

Parcul Natural Apuseni situat în vestul României, în partea central-estică a Munților Apuseni a fost înființat în anul 1990 și declarat arie protejată la data de 6 martie 2000. Parcul se întinde pe teritoriul administrativ trei județe, Cluj 40%, Bihor 32% și Alba 28% suprapunându-se parțial peste masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord și este înconjurat de Munții Vlădeasa la nord, Munții Pădurea Craiului la nord-vest, Munții Bihorului la sud, Munții Gilău la est și Munții Codru-Moma la sud-vest. Suprafața Parcului Natural Apuseni este de 75.784 ha, din care 30.545 ha se află pe teritoriul județului Cluj, 24.280 ha pe teritoriul județului Bihor și 21.239 ha pe teritoriul județului Alba, cuprinzând integral 53 de localități și 3 sate de vacanță (Boga, Fântânele și Vârtop). Altitudinea minima a Parcului Natural Apuseni este de 338 metri, iar maximă este atinsă în extremitatea nordică în Vârful Dealu Păltinișului (1785 m). Parcul găzduiește una dintre cele mai extinse zone carstice împădurite din Europa, caracterizată printr-o biodiversitate remarcabilă, favorizată de microclimatul specific și de practicile tradiționale de gestionare a terenurilor.

Munții Apuseni se individualizează printr-un peisaj carstic unic atât ca întindere, cât și ca amploare și varietate a formelor, aici regăsindu-se o alternanță de roci carstificabile (calcare și dolomite mezozoice) cu sectoare de roci necarstificabile (conglomerate, gresii, șisturi argiloase) ce au dus la formarea unui relief carstic complex. Munții Apuseni găzduiesc una din cele mai importante zone carstice din sud-estul Europei și cea mai importantă din România. Aici relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite și domoale, abrupturi stâncoase, văi adânci, chei, creste sau custuri, lapiezuri și pe alocuri mici platouri, ce au luat naștere în urma unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice. Acestora li se adaugă un număr mare de forme carstice negative: peșteri, avene, doline, ponoare, depresiuni carstice și cursuri subterane de ape.

Arealul Parcului Natural Apuseni cuprinde 55 de rezervații naturale și trei situri Natura 2000, care se suprapune aproape integral cu suprafața parcului. Acest teritoriu a fost inclus în rețeaua de arii protejate în principal pentru a asigura conservarea și gestionarea durabilă a 39 de tipuri de habitate naturale, precum și a 32 de specii de animale și 6 specii de floră, recunoscute la nivel european ca având o valoare ecologică deosebită. Pădurile acoperă aproape 73% din suprafața sitului Natura 2000, restul fiind împărțit între pajiști, stâncării, mlaștini, turbării și zone umede. Cele 55 de rezervații naturale din Parcul Natural Apuseni sunt: Săritoarea Bohodeiului, Vârful Buteasa, Valea Sighiștelului, Cetatea Rădesei, Complexul Carstic din Valea Ponorului (Complexul carstic Cetățile Ponorului), Sistemul carstic Peștera Cerbului Avenul cu Vacă, Pietrele Boghii, Molhașul mare de la Izbuc, Platoul carstic Padiș, Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros, Vârful Biserica Moțului, Depresiunea Bălileasa, Groapa de la Bârsa, Valea Galbenei, Poiana Florilor, Platoul Carstic Lumea Pierdută, Cheile Gârdișoarei, Peștera Dârninii, Cheile Ordâncușei, Cheile Albacului, Molhașurile din Valea Izbucelor, Piatra Grăitoare, Vârful Cârligați, Peștera Vârfurașu, Peștera Chișcău-Urșilor, Peștera din Piatra Ponorului, Peștera Mare de pe Valea Firei, Peștera Smeilor de la Onceasa, Piatra Bulzului, Ghețarul Focul Viu, Groapa Ruginoasă, Pietrele Galbenei, Avenul din Hoanca Urzicarului, Avenul Borțigului, Peștera Vârtopașu, Peștera Ghețarul de la Vârtop, Peștera Huda Orbului, Peștera Hodobana, Avenul cu două intrări, Izbucul Tăuzului, Izbucul Mătișești, Avenul de la Tău, Hoanca Apei, Avenul de la Șesuri, Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Pojarul Poliței, Izbucul Poliței, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Cheile Mândruțului, Coiba Mică, Coiba Mare, Peștera de sub Zgurăști, Peștera Ciur Izbuc, Peștera Poarta lui Ionele și Peștera lui Micula.

Săritoarea Bohodeiului se întinde pe o suprafață de 32,90 ha și este situată pe teritoriul nordic al comunei Pietroasa, aceasta este o rezervație naturală mixtă: geologică, forestieră și floristică, conservând elementele mediului natural ce cuprind: păduri, fânețe, stânci, cursuri de ape și cascade.

Vârful Buteasa (1.792 m) este o rezervație naturală de tip botanic ce se întinde pe o suprafață de 2 ha, situată în partea nordică a Munților Bihorului, pe teritoriul comunei Budureasa. Această rezervație adăpostește o gamă diversă de vegetație subalpină cu specii de molid columnar (Picea abies columnaris), zâmbru (Pinus cembra), anin verde (Alnus viridis), jneapăn (Pinus mugo) și ienupăr pitic (Juniperus sibirica), iar dintre ierburi se găsesc rarități floristice protejate la nivel european printre care mai importante sunt: omag galben (Aconitum anthora), ghințură punctată (Gentiana punctata) și bulbuc de munte (Trollius europaeus).

Valea Sighiștelului este o rezervație naturală de tip mixt, situată pe teritoriul administrativ al comunei Câmpani și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică - Munții Apuseni - Vlădeasa. Rezervația Valea Sighiștelului se întinde pe o suprafață de 412,60 ha de-a lungul râului Sighiștelului pe o distanță de 7 kilometri, având sectoare de cheiuri, canioane abrupte, peșteri și formațiuni carstice de suprafață (doline, lapiezuri, izbucuri și ponoare).

Cetatea Rădesei este o rezervație naturală aflată în partea nordică a platoului carstic Padiș din Munții Bihorului. Peștera Cetatea Rădesei este o străpungere hidrologică accesibilă, cu o lungime de peste 260 metri cu o intrare înaltă de 15 metri, care asigură accesul spre Sala Mare care e luminată de 4 hornuri. Podeaua peșterii este acoperită de blocurilor mari de stâncă, printre care se scurg apele cu un vuiet asurzitor formând repezișuri și cascade.

Complexul Carstic din Valea Ponorului numit și Cetățile Ponorului este unul dintre cele mai mari complexe carstice din România. Complexul Carstic Cetățile Ponorului este situat pe platoul carstic Padiș din Munții Bihorului la capătul aval al Văii Cetăților, la o altitudine de 950 metri. Platoul Padiș, un adevărat labirint subteran, fiind un bazin închis în care apa de suprafață este aproape inexistentă deoarece este drenată în adâncuri, fiind înghițită de numeroasele ponoare și alimentând astfel râurile subterane care se varsă în valea Galbenei și valea Boghii. Prin experimente de colorări, au fost identificate 8 bazine care comunică între ele doar subteran. Complexul Carstic este format din trei doline, un imens portal în stâncă, o pestera, mai multe tuneluri subterane, cascade, Valea Cetătilor care în cea mai mare parte a anului fiind seacă, râul din Lumea Pierdută, stânci, grohotișuri și patru balcoane suspendate deasupra hăului. Cele trei circuri mari de stâncă sunt situate într-o depresiune împădurită adâncă de 300 metri, cu un diametru de peste 1 kilometru în partea superioară. Culmile ce înconjoară depresiunea sunt străpunse într-un singur loc de canionul Văii Cetăților. Portalul sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstului Munților Apuseni. În partea stângă se înalță un perete înalt ce străjuiește Dolina III, cu cele două balcoane de bârne suspendate deasupra prăpastiei. În partea dreapta a portalului, se întinde o limbă de grohotiș ce urcă pe sub o arcadă spre Dolina II, care este de fapt o cavitate naturală circulară cu o înălțime de 200 de metri care are la bază două ferestre. Prima formează zona de acces dinspre Dolina I pe sub Portal și cea de-a doua este o fereastră ce duce spre tunelul subteran al Peșterii Cetățile Ponorului. Sub portal, în partea stângă, se află un tunel inundat ce aduce la suprafață apa ce provine din Lumea Pierdută, care se pierde apoi la mai puțin de 1 kilometru mai sus în Peștera Căput. Accesul spre Dolina III se face din Dolina I pe scările metalice care trec peste pragul ce separă cele doua circuri. În partea vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalță un perete vertical de peste 200 metri, cu mici brâne inundate de vegetație și două balcoane amenajate din lemn aflate în partea superioară. În partea sudică, se găsește poteca turistică ce străbate costiș panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenți, spre balcoane. Ca niște puncte de observație naturale, cele patru balcoane, situate două deasupra Dolinei III și două deasupra Dolinei II, permit o privire de ansamblu asupra complexului carstic, dezvăluind dimensiunile impresionante și detaliile fascinante ale acestui monument al naturii.

Sistemul carstic Peștera Cerbului Avenul cu Vacă este o rezervație naturală de tip speologic, situată în ramura nordică a Munților Bihorului și se întinde pe o suprafață de 45 hectare. Această arie naturală face parte din Parcul Natural Apuseni și este o regiune montană cu văi, măguri și poiene acoperite de păduri, pajiști și fânețe, care adăpostesc numeroase specii de plante și animale rare. În Sistemul carstic Peștera Cerbului Avenul cu Vacă se găsesc zone carstice cu semnificație speologică (avene și peșteri) și paleontologică (depozite de faună fosilă) de mare importanță.

Pietrele Boghii alcătuiesc o rezervație naturală aflată în extremitatea sud-estică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa și se întinde pe o o suprafață de 38,40 hectare. Această rezervație naturală reprezintă unul dintre marile abrupturi ale Munților Bihorului dezvăluind un peisaj unic cu numeroase stâncării, cheiuri, peșteri, goluri alpine, pășuni, văi și păduri, populate cu o vegetație diversă și asociații floristice specifice etajului subalpin, alături de o faună bogată în specii.

Molhașul mare de la Izbuc este o rezervație naturală de tip botanic situată în Munții Apuseni, pe teritoriul administrativ al comunei Belișa la o altitudine medie de 1.200 de metri. Această arie naturală aflată pe partea dreaptă a Văii Izbucului, este o zonă umedă mlăștinoasă cu numeroase ochiuri de apă, înconjurată de molidișuri. Cele mai importane exemplare de plante existente aici sunt specifice turbăriilor, dintre care mai reprezentative sunt: roua cerului (Drosera rotundifolia), rogozuri cu specii de Carex acutiformis, Caricetum limosae, poroinic (Carex pauciflora) și mușchi de turbă (Sphagnum capillifolium).

Platoul carstic Padiș este o rezervație naturală de tip floristic și peisagistic situată în partea nordică a Munților Bihorului, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa, aceasta se întinde pe o suprafață de 39 hectare și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Cele mai importante obiective turistice de pe Platoul Carstic Padiș sunt dolinele, uvalele și sorburile. Însă trebuie menționat că Platoul carstic Padiș este parte integrantă a zonei turistice Padiș și reprezintă o valoare peisagistică și floristică datorată speciile rare de plante nitrofile, printre care se numără și bulbucii de munte (Trolius europaeus) care sunt o specie protejată la nivel european.

Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros este rezervație naturală de tip botanic, situată pe malul râului Boga, în partea estică a satului Pietroasa și se întinde pe o suprafață de un hectar. Rezervația este o zonă naturală acoperită cu fâneață piemontană unde pot fi întâlnite mai multe rarități floristice printre care cea mai reprezentativă este o specie de gladiole (Gladiolus imbricatus) cunoscută sub denumirea populară de săbiuță, care este specie protejată la nivel european.

Vârful Biserica Moțului este o rezervație naturală de tip mixt situată în extremitatea sud-estică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ estic al comunei Pietroasa și ocupă o suprafață de 3 hectare. Rezervația Vârful Biserica Moțului cuprinde versantul ce se înalță deasupra platoului omonim, fiind o arie naturală caracterizată de stâncării, pajiști și zone împădurite cu specii de molid (Picea abies) și fag (Fagus sylvatica). La nivelul ierburilor, se găsesc elemente floristice protejate la nivel european precum: piciorul cocoșului (Ranunculus repens), vulturica de stâncă (Hieracium oillosum), scorușul de munte (Sorbus aucuparia), stânjănelul mic de munte (Iris ruthenica) și păiușul (Festuca cinerea).

Depresiunea Bălileasa este o rezervație naturală de tip mixt situată în partea de vest a Padișului este formată dintr-un șes alungit, cu aspectul unei văi cu o luncă largă, fără a fi străbătută de un curs de apă regulat. În partea din amonte a depresiunii se găsesc vârfurile Oșelu și Bălileasa, între care se află șaua Scărița, locul considerat a fi poarta bihoreană de intrare în Padiș. În aval de Bălileasa se găsește bazinul Văii Cetăților, care are în partea superioară o pantă accentuată, ce se continuă printr-o luncă largă denumită "La Grajduri", unde se găsește principalul camping din Padiș datorită apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetățile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum și a drumului forestier.

Groapa de la Bârsa este o rezervație naturală de tip geologic aflată în Depresiunea Padeș - Cetățile Ponorului, din ramura nordică a Munților Bihorului, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa. Rezervația naturală se întinde pe o suprafață de 20,40 hectare și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică - Munții Apuseni - Vlădeasa. Rezervația naturală Groapa de la Bârsa este formată dintr-un crater săpat în stâncă de formă ovală, din care izvorăsc mai multe pârâiașe cu debit mic, ce se preling și dispar la contactul cu calcarele aflate la baza depresiunii. Groapa de la Bârsa este considerată a fi una din cele mai sălbatice areale din Apuseni, deoarece climatul umed favorizează dezvoltarea unei vegetații ierboase dense, specifice mlaștinilor.

Valea Galbenei este o rezervație naturală de tip mixt, aflată în Munții Bihorului, în zona turistică a Padișului și se desfășoară pe o suprafață de 70,50 hectare. Valea Galbene cuprinde aria bazinului Padiș și culoarul de trecere a râului Galbena, care formează Cheile Galbenei, Cheile Jgheabului și cascade de o sălbăticie aparte. Pădurile de foioase, arbuștii și ierburile formează un habitat unic pentru o faună specifică Munților Apuseni, creând astfel un ecosistem deosebit.

Poiana Florilor este o rezervație naturală de tip mixt, situată în ramura nordică a Munților Bihorului, pe teritoriul administrativ estic al comunei Pietroasa, se întinde pe o suprafață de un hectar și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Aceasta este o zonă naturală acoperită preponderent cu pâlcuri împădurite de fag (Fagus silvatica) aflate adeseori în asociere cu gorun (Quercus petraea), frasin (Fraxinus excelsior), alun (Corylus avellana) și carpen (Carpinus betulus). Alături de zonele împădurite se mai găsesc și fânețe cu specii rare de flori, printre care de o mai mare importanță sunt: bulbucii de munte (Trollius europaeus), săbiuța (Gladiolus imbricatus) și crinul de pădure (Lilium martagon).

Platoul Carstic Lumea Pierdută este o rezervație naturală de tip mixt situată pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa, din zona turistică Padiș și se întinde pe o suprafață de 39 hectare. Pe platoul carstic se întind văile Pârâul Ursului și Pârâul Sec, care au izvoarele apropiate și-și contopesc apele în aval delimitând un platou izolat de regiunile din jur. Platoul Lumea Pierdută ascunde în adâncurile sale o vastă rețea de galerii active, a căror prezență este sugerată de dolinele acoperite de vegetație. Două dintre aceste doline facilitează accesul în subteran prin Avenul Negru, Avenul Gemănata și Avenul Acoperit care sunt printre cele mai spectaculoase din patrimoniul carstic al României. Rețeaua subterană preia apa din Pârâul Sec, care iese la suprafață prin izbucul "Izvorul Rece", situat la marginea vestică a platoului, în apropiere de Pârâul Ursului, rămânând fără debit. Peștera Căput colectează toate apele din acest bazin hidrografic, fiind caracterizată de o galerie descendentă în trepte, cu numeroase cascade, care direcționează apele spre galeria subterană a Cetăților Ponorului.

Cheile Gârdișoarei este o rezervație naturală de tip mixt situată pe cursul superior al văii Gârda Seacă, un afluent al râului Arieșul Mare, pe teritoriul administrativ al comunei Arieșeni, se întinde pe o suprafață de 15 hectare și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Cheile Gârdișoarei găzduiesc chei, doline, stâncării, poieni și pajiști unde se găsesc și câteva rarități floristice protejate, printre care mai importante sunt: clopoței (Campanula abietina), vinariță (Asperula odorata), lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea), limba cerbului (Phyllitis scolopendrium), colțișor (Dentaria bulbifera), năpraznică (Geranium robertianum), rușuliță (Hieracium aurantiacum), sânziană (Galium verum), trânji (Neottia nidus-avis), șofrănel (Carthamus tinctorius), ruginiță (Asplenium ruta-muraria), iarba-cășunăturii (Saxifraga cuneifolia) și păiușul (Deschampsia flexuosa). În arealul rezervației pot fi observate numeroase fenomene carstice rezultate în urma acțiunilor repetate ale aerului, apei, precum și a proceselor gravitaționale, dintre care merită amintite: Peștera Șura cu Galerii, Izbucul de la Coliba Gheoabului și Izbucul Gura Apei.

Peștera Dârninii este săpată în versantul drept al Văii Albacului, în zona de izvoare a acestuia, la o altitudine de 1.220 metri. Peștera Dârninii este dezvoltată integral în calcare și dolomite triasice anisian ladiniene ale autohtonului de Bihor. Aceasta se întinde pe două nivele principale de carstificare: unul superior fosil și unul inferior activ. Primul nivel al peșterii are înălțimi variabile cuprinse între 0,5 metri - 15 metri, are de cele mai multe ori galerii rectilinii și concreționate. Galeriile și unele săli ale peșterii sunt tapetate cu clusterite, coralite și cristalicte, formate în principal din calcit și aragonit. Cel de-al doilea nivel este activ și provine, cel mai probabil, din pierderile în pat ale Văii Albacului, având resurgența confirmată prin trasare cu fluoresceină într-un izbuc situat la 4 kilometri în aval. Peștera se deschide într-o intrare îngustă, după care se urmează o galerie orizontală, cu dărâmături, decorată cu formațiuni de concreționare și lungă de 70 metri. Se continuă printr-o coborâre scurtă, ce dă într-o sală imensă, denumită Sala Mare, apoi dupa un tunel relativ strâmt galeria se deschide și ajunge în Sala Pădurii de unde se continuă rectiliniu printr-o zonă puternic concreționată care debușează în Sala Bivuacului, terminându-se apoi brusc la Marea Prăpastie care este cea mai spectaculoasă parte a peșterii, o cădere verticală impresionantă. De aici se ajunge într-o sală de unde pornesc trei galerii.

Cheile Ordâncușii alcătuiesc o rezervație naturală de tip mixt situată pe teritoriul administrativ al comunei Gârda de Sus și se întind pe o suprafață de 10 de hectare. Cheile au o lungime de 4 kilometri și se întind de-a lungul drumului ce le străbate, sunt flancate de pereți maiestuoși din calcar ce străjuiesc valea. Acestea sunt printre cele mai înguste chei din țară, având o descidere minima de 6 metri. În Cheile Ordâncușei se găsesc 70 de peșteri și grote, majoritatea fiind însă de mici dimensiuni și un pod natural.

Cheile Albacului cunoscute și sub denumirea de Cheile Arieșului alcătuiesc o rezervație naturală de tip mixt, situată în partea nord-vestică a județului Alba și cea vestică a satului Albac. Acestea se întind pe o suprafață de 35 de hectare și reprezintă o formațiune de tip chei săpate în calcare de apele Arieșului cu abrupturi stâncoase, izvoare și izbucuri.

Molhașurile din Valea Izbucelor alcătuiesc o rezervație naturală de tip botanic, situată pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa, în sudul satului Măgura și se întinde pe o suprafață de 80 hectare. Molhașurile din Valea Izbucelor reprezintă o zonă naturală acoperită cu: pajiști, mlaștini oligotrofe sărace în substanțe minerale și nutritive și tăuri adânci cu apă de culoare neagră. În arealul rezervației se găsește o gamă floristică diversificată, specifică turbăriilor și cîteva specii rare cum ar fi: jneapănul târâtor care un arbust din specia (Pinus mugo Turra) și roua cerului (Drosera rotundifolia) care este un element floristic protejat la nivel european.

Piatra Grăitoare este o rezervație naturală de tip botanic, situată pe teritoriul administrativ al comunei Budureasa și se întinde pe o suprafață de 5 hectare. Rezervația se întinde în partea sudică a Vârfului Buteasa și este formată dintr-o zonă montană ce adăpostește vegetație subalpină în componența căreia se găsesc arbori și arbusti cu specii cum ar fi molidul columnar (Picea abies columnaris), zâmbru (Pinus cembra), aninul verde (Alnus viridis), jneapănul (Pinus mugo) și ienupărul pitic (Juniperus sibirica). Se găsesc și câteva rarități floristice protejate la nivel european dintre care: bulbucul de munte (Trollius europaeus), omagul galben (Aconitum anthora), ghințura punctată (Gentiana punctata) sau garoafa de munte (Dianthus tenuifolius).

Vârful Cârligați este o rezervație naturală de tip botanic situată pe teritoriul administrativ al comunei Budureasa din sud-estul județului Bihor și se întinde pe o suprafață de 10 hectare, suprapunându-se ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Rezervația include platoul și Vârful Cârligați (1.694 m.) și este o zonă turistică deosebită, cunoscută datorită peisajelor spectaculoase și a florei specifice ce se dezvoltă pe pășuni și fânețe. La nivelul ierburilor, se regăsesc câteva specii floristice rare, protejate la nivel european precum: omagul galben (Aconitum anthora), garoafa de munte (Dianthus tenuifolius), ghințura punctată (Gentiana punctata) și bulbucul de munte (Trollius europaeus).

Peștera Vârfurașu este o rezervație naturală de tip speologic situată în Masivul Vlădeasa din bazinul Văii Stanciului, la altitudinea de 1.236 metri și se întinde pe o suprafață de un hectar, suprapunându-se rezervației avifaunistice Munții Apuseni - Vlădeasa. Rezervația este formată dintr-o peșteră aflată într-un versant din bazinul superior al Văii Stanciului, pârâu ce brăzdează sectorul sudic al Munților Vlădeasa. Peștera ce se întinde pe 2 kilometri lungime și pe trei nivele, are numeroase galerii (Galeria cu Lacuri, Galeria Gabor Feri, Galeria Komuves Pali), mai multe săli (Sala Întâlnirii, Sala Haotică, Sala Popicelor) și labirinturi, ce prezintă numeroase forme concreționare cum ar fi: formate din stalactite, coloane, stalagmite, baldachine, cruste, odontolite, draperii, gururi, anemolite și scurgeri parietale de calcit. Peștera Vârfurașu a fost declarată monument al naturii, motiv pentru care nu este deschisă vizitatorilor.

Peștera Chișcău - Urșilor este o rezervație naturală de tip speologic situată în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 metri și are o lungime de 1.500 metri. Peștera a fost descoperită accidental în anul 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Interiorul peșterii impresionează prin numărul mare de formațiuni stalagmitice și stalactitice, dar și prin cantitatea impresionantă a fosilelor de urs de cavernă (Ursus spelaeus) care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă fosilele ursului de cavernă, în peșteră au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă. Peștera Urșilor este formată din 3 galerii și mai multe săli, dispuse pe două niveluri unul superior, accesibil turiștilor, un altul inferior, declarat rezervație științifică, sector de clasa A, inaccesibil vizitării. Sălile și cele 3 galerii sunt următoarele: Galeria Urșilor denumită și Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviță, Galeria Lumânărilor, Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor și Sala Oaselor. Galeria Oaselor este secțiunea aflată chiar la intrare și a fost numită astfel datorită numeroaselor oase de urși de cavernă descoperite aici. Vizitatorii pot observa oasele în poziția în care au fost descoperite. Galeria Emil Racoviță este cea mai lungă galerie din zona amenajată a peșterii și conține formațiuni calcaroase spectaculoase precum: stalactite, stalacmite și coloane de diferite forme și mărimi. Galeria Lumânărilor a fost denumită astfel datorită numeroasele stalactite ce au forma unor lumânări. Aceasta galerie facilitează ieșirea din peștera, o ieșire construită artificial pentru a ajunga vizitatorii sa ajungă aproape de punctul de plecare. Galeria Lumânărilor este un labirint de forme bizare, sculptate de natură în calcar de la ultimul urs care ar fi încercat să iasă dar a rămas captiv, până la un cap și gât de lebada, la nufărul termal și catedrale. Chiar dacă Peștera Urșilor nu primează prin dimensiuni, este un adevărat muzeu subteran, unde natura a sculptat o colecție impresionantă de opere de artă în piatră.

Peștera din Piatra Ponorului cunoscută și sub denumirea de Peștera Piatra Altarului este o rezervație naturală de tip speologic situată în bazinul superior al Someșului Cald, pe teritoriul satului Răchițele. Rezervația naturală declarată arie protejată se întinde pe o suprafață de 2 hectare și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Peștera din Piatra Ponorului se desfășoară pe patru nivele, un nivel activ, unul semiactiv și două fosile, are mai multe galerii unde se află o mare varietate de forme concreționare și scurgeri parietale. Galeria Palatul, este formată dintr-o încăpere înaltă de aproximativ 30 de metri, având o formă asemănătoare unei catedrale gotice. Aici pot fi observate curgeri de calcit și domuri înalte. Galeria Paradisul abundă in formațiuni printre care: coloane, discuri, macrocristalele de calcit, buzdugani, nuferi, cristale scheletice de calcit, stalagmite, coloane tip palmier, draperii, coralite și perle de peșteră. Galeria Geoda este binecunoscută datorită unui fenomen rar și anume transformarea apei supramineralizate în cristale perfecte de calcit, acestea acoperă întreaga încăpere. Galeria Altarul sau Cimitirul Urșilor, se remarcă prin existența sub stratul gros de calcit a unor cranii de urs.

Peștera Mare de pe Valea Firei este o rezervație naturală de tip speologic, aceasta se află la o altitudine de 1.400 metri în bazinul superior al Someșului Cald, aproape de limita teritorială cu județul Bihor, pe teritoriul vestic al satului Mărgău. Peștera Mare este declarată monument al naturii, se întinde pe o suprafață de 2 hectare și este parte integrantă a sistemului carstic Peștera cu apă din Valea Firei. Peștera se întinde pe două niveluri, unul superior, alcătuit din sălile: Sala Ondine, Sala de Dans, Sala Club, Sala Buzunar, Sala Minunilor, Sala Suspendată, Sala Giganților, Sala Pagodelor, Sala cu Ferestre. Sălile nivelului superior sunt legate prin galeriile Galeria Marmitelor, Galeria Afluentului și Galeria Activului. În nivelul inferior se găsește un râu subteran. În Peștera Mare pot fi admirate megacristalele scalenoedrice de calcit, care sunt cele mai mari cristale formate în mediu subteran, acestea au dimensiuni de până la 80 de centimetri lungime și peste 30 de kilograme în greutate.

Peștera Smeilor de la Onceasa declarată monument al naturii este o rezervație naturală de tip speologic, situată in versantul drept al Văii Ponorului, pe teritoriul administrativ al comunei Budureasa. Peștera se întinde pe o suprafață de 0,50 hectare, are o lungime de 340 metri si se află la o altitudine de 1.310 metri în Munții Bihorului. Intrarea în peșteră se află la baza versantului stâncos din partea dreaptă a Văii Ponorului. Prima galerie asigură accesul spre Sala Domului, continuând cu o a doua sală, ce prezintă concrețiuni și un depozit sedimentar de importanță paleontologică deosebită, datorată existenței unui zăcământ fosil format din oase de urs de peșteră (Ursus spelaeus) dispărut în preistorie. Peștera Smeilor este unul dintre cele mai importante situri paleontologice din Europa care conține zăcământ fosil, dar și alte specii contemporane.

Piatra Bulzului este o rezervație naturală de tip geologic situată pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa și se întinde pe o suprafață de 1,40 hectare. Rezervația se află pe malul drept al râului Crișului Pietros și este formată dintr-o zonă cu abrupturi calcaroase cu aspect antropomorfic ce adăpostește câteva exemplare de tisă (Taxus baccata), care este specie ocrotită prin lege și declarată monument al naturii.

Ghețarul Focul Viu este o rezervație naturală de tip speologic aflată în Valea Galbenă, din apropierea Vârfului Piatra Galbenă și a Vârfului Cuculeul de Fier, la o altitudine de 1.165 metri. Ghețarul Focul Viu este o peșteră ce adăpostește al treilea cel mai mare ghețar subteran ca mărime din România, cu un volum de aproximativ 25.000 m³, după Ghețarul Scărișoara și Avenul Borțig, situați și ei în Parcul Natural Apuseni. Peștera este compusă din două săli, Sala Mare, ce are o înălțime de 46 metri și o lungime de 68 metri. În mijlocul aceastei sali este adăpostit impresionantul ghețar, iar bolta este parțial deschisă în urma prăbușirii acesteia, prin care, de-a lungul timpului, au căzut trunchiuri de copaci, ce au fost prinse în masa ghețarului. Deschiderea din tavan favorizează acumularea aerului rece, care împreună cu lipsa unei ventilații menține acest aer rece în interiorul cavității, permițând păstrarea ghețarului pe parcursul întregului an. În partea opusă intrării în Sala Mare pot fi admirate mai multe grupuri de stalagmite, pe care se răsfrâng razele soarelui, ce pătrund prin tavan, fenomen ce a dat și numele peșterii: Focul Viu. În spatele stalagmitelor se află galeria care duce spre Sala Mică, care, la rândul ei, găzduiește mai multe formațiuni de stalagmite.

Groapa Ruginoasa - Valea Seacă este o rezervație naturală de tip geologic, situată pe teritoriul administrativ al orașului Nucet, și se întinde pe o suprafață de 20,40 hectare. Groapa Ruginoasă este o ravena imensă, având un diametru de peste 600 de metri și o adâncime de 100 de metri, cu versanți abrupți, formată prin eroziune șuvoaielor (ravinare) ceea ce a determinat apariția stratelor de cuarțite de culoare roșu-violaceu, conferind zonei un aspect aparte marcată de rupturi ruginii. Eroziunea se extinde si in zilele noastre, chiar dacă pe o parte a gropii a inceput să crească vegetația datorita pantei line. Între versanți gropii au luat naștere vai stramte ce dau un aspect de canion fundului torentului. Groapa Ruginoasa este delimitată clar în patru sectoare mari, de versanți înguști, cu muchii ascuțite, care sunt adevărate lame, ce converg spre centrul ei la firul unui vâlcel. Cantitatea de material erodat pe parcursul timpului se estimeaza la aproximativ 7.000.000 m³.

Pietrele Galbenei alcătuiesc o rezervație naturală de tip geologic, situată în ramura nordică a Munților Bihorului, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa și se întinde pe o suprafață de 6,30 hectare. Rezervația se întinde pe o suprafață de 6,40 hectare, este o formațiune calcaroasă de chei aflată în ramura nordică a Munților Bihorului. Pietrele Galbenei sunt compuse din stâncile și versantul situat în extrema sudică a Gropii de la Barsa, spre care urcă poteca turistică în serpentine. Partea sudică a versantului este reprezentată printr-un abrupt calcaros cu o adâncime de peste 200 de metri. Stânca albă strălucește în soare flancând Poiana Florilor, ca un zid de cetate ce se înalță în fața Platoului Carstic Padiș. La poalele Pietrelor Galbenei, o pădure de fag își întinde covorul verde, ca un tablou viu ce se schimbă odată cu trecerea anotimpurilor. În adâncul ei, ascunse printre copaci, se găsesc mici poieni, mărginite de adăposturile simple ale celor care iubesc natura. Împreună, ele formează Poiana Florilor, o oază de liniște. Dincolo de această poiană, Valea Galbenei se deschide, dezvăluind o natură sălbatică și impunătoare. Groapa Ruginoasă, o rană adâncă în inima muntelui, este un testament al forței naturii. Pietrele Galbenei formează una dintre cele mai frumoase zone de belvedere ale Munțiilor Apuseni și unul dintre cele mai mari și sălbatice abrupturi ale Munților Bihorului.

Avenul din Hoanca Urzicarului este o rezervație naturală de tip speologic, situată în extremitatea nord-estică a județului Alba pe teritoriul administrativ al comunei Roșia Montană. Avenul din Hoanca Urzicarului cunoscut și sub numele de Avenul Independenței se întinde pe o suprafață de 1 hectar și are o lungime totală a galeriilor de 1.125 metri și o denivelare ce se termină într-un sifon cu o adâncime de 286 metri. Aceasta este una dintre peșterile cu cea mai mare denivelare din România de 286 metri. Avenul din Hoanca Urzicarului aflată la o altitudine de 1.710 metri, într-un cadru rustic de un feeric aparte, în inima Parcului Natural Apuseni, este un monument al naturii de o importanță geologică și ecologică deosebită.

Avenul Borțigului este o rezervație naturală de tip speologic, situată în extremitatea sud-estică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa. Rezervația se întinde pe o suprafață de doar 0,10 hectare și se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Avenul Borțigulu are un diametru de 35 metri la intrare, o lungime de 150 metri și o adâncime de 54 metri. La baza avenului se găsește un bloc de gheață și are în componență o mică galerie și o sală mare.

Peștera Vârtopașu este o rezervație naturală de tip speologic, situată în extremitatea sud-estică a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa. Această peșteră a fost descoperită în anul 1985, se întinde pe o lungime de 1.054 metri, are o denivelare de 82 metri. Peștera Vârtopașu este săpată în calcare și s-a format prin dizolvarea chimică a rocilor de calcar de apă.

Peștera Ghețarul de la Vârtop numită și Peștera Minunată este o rezervație naturală de tip speologic, situată la 1.170 metri altitudine, în apropierea cătunului Casa de Piatră din comuna Arieșeni, jud. Alba. Peștera are o lungime de 340 metri, este puternic concreționată, ascendentă cu o denivelare pozitivă de 30 metri. Peștera Ghețarul de la Vârtop este renumită datorită descoperirii făcute în anul 1974 de cercetătorii Institutului de Speologie Emil Racoviță din Cluj-Napoca. Aceștia au descoperit în interiorul peșterii trei urme de hominid imprimate în podea, cea mai bine conservată a fost prelevată pentru studiu la momentul descoperirii. Din nefericire, celelalte două urme au fost decupate și furate la scurt timp după aceea, autorii acestui act rămânând necunoscuți. Analizele realizate ulterior au indicat că urma de hominid are o vechime de cel puțin 62.000 de ani, ceea ce sugerează că aceasta aparținea omului de Neanderthal. Intrarea în peșteră este un portal înalt de 7 metri și lat de 20 metri și duce în Sala Marcian Bleahu cunoscută și ca Sala Ghețarului, cu o lungime de peste 70 metri. Uriașul bloc de gheață are aproximativ 1.600 m³ și se formează temporar, pe perioada verii topindu-se mare parte din el și rămânând la gheața rămasă la nivelul planșeului aflată printre blocurile de stâncă. Din această sală, galeria trece printr-o poartă și un scurt sector mai jos, sși e ajunge în Sala Domului, unde se găsește: un dom din montmilch, festonat cu gururi, precum și draperii interesante pe tavan. De Sala Domului se trece în Sala Minunilor, denumită astfel datorită marii diversități a speleotemelor prezente: stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi etc. Din această sală se ajunge la Sala Mare, care are o lungime de peste 100 metri. Sala Mare găzduiește domuri stalagmitice și numeroase stalagmite, stalactite, coloane, coralite, baldachine, draperii, gururi festonate, un disc și cristale de calcit. Importanța peșterii constă în bogăția formațiunilor de depunere calcitică, care impresionează prin diversitatea tipurilor și starea excelentă de conservare. Deși de dimensiuni reduse, această peșteră se numără printre cele mai frumoase peșteri din țară datorită păstrării în bune condiții a podoabelor sale naturale.

Peștera Huda Orbului este o rezervație naturală de tip speologic, situată în malul drept al Pârâului Orbului, care este un afluent al Vaii Vulturului, din bazinul Gradisoara. Pestera săpată în calcare neojurasice se află în locul numit Sub Fața Călinesei la altitudinea 1.250 metri. Peștera Huda Orbului aflată la baza unui perete calcaros de 30 m înălțime, are o lungime de 607 metri și o denivelare de 56 metri. Peștera este formată dintr-o galerie largă, cu traseu sinusoidal, a carei intrare de mari proportii măsoară 20 de metri înălțime și o lățime de 12 metri. Galeria largă la început. însă este îngustată rapid de un con înalt format din numeroase blocuri căzute pe planșeu. Cursul subteran iese la suprafață dupa aproape 60 metri si curge printre plaje de pietris si nisip, acoperite în mare masura de cruste stalagmitice. Apa curge până în dreptul Sălii Albe, aflată în latura stângă care este puternic concreționată. Pe alocuri, se observă prezența unor cruste stalagmitice suspendate în pereți, indicând o evoluție complexă a cavității, marcată de alternanța unor faze de colmatare și de reluare a proceselor carstice. La aproximativ 120 de metri de la apariția pârâului se formează o cascadă de 8 metri înălțime, urmată de două marmite etajate. Dincolo de acestea, peștera capătă un aspect complet diferit, galeria și devine din ce în ce mai joasă, îngustându-se la 2 - 3 metri, luând sfârșit printr-un lac de sifon unde apele dispar definitiv. Resturile vegetale aduse de viituri și depuse pe plafonul galeriei atestă un regim hidrologic variabil, cu inundații periodice. În aval de cascadă, cursul de apă primește un afluent secundar poate fi urmat pe o galerie ascendentă până în Sala Mare, accesul în continuare fiind posibil doar printr-un culoar foarte jos, cu o dezvoltare de aproximativ 78 de metri.

Peștera Hodobana descoperită în anul 1979 este o rezervație naturală de tip speologic aflată pe versantul pârâului Hodobana, care este un afluent al pârâului Sohodol de pe teritoriul satului Hodobana. Hodobana este o peșteră activă labirintică, de mari dimensiuni, ce măsoară 22.142 metri. Morfologia galeriilor este una complexă, predominând formele tipice regimului înecat de curgere, parțial remodelate în regim vados și afectate local de tectonica activă. Chiar dacă formele structurale sunt larg reprezentate, peștera este în general slab concreționată găsindu-se pe alocuri doar speleoteme clasice. Din punct de vedere genetic Peștera Hodobana este un exemplu tipic pentru o cavitate formată în regim batifreatic, formată dintr-un labirint de galerii cu secțiuni transversale în general reduse, care se concentrează în zona axului de dezvoltare al peșterii. Peștera din Pârâul Hodobanei, săpată în calcar la o altitudine de 950 metri este cel mai mare labirint și una dintre cele mai dificile peșteri ale României.

Avenul cu două intrări este o rezervație naturală de tip geologic aflată pe teritoriul administrativ al comunei Arieșeni într-o zonă recunoscută pentru peisajele sale carstice deosebite, fiind totodată o destinație populară pentru turiști și speologi. Avenul cu Două Intrări este un fenomen carstic spectaculos din Munții Apuseni și așa cum sugerează și numele are două deschideri principale, fiecare oferind o perspectivă unică asupra lumii subterane ce se deschide.

Izbucul Tăuzului este rezervație naturală de tip geologic situată în Munții Bihorului, pe teritoriul administrativ al comunei Arieșeni, în estul satului Hodobana ce se întinde pe o suprafață de de 1 hectar. Acest izbuc este cea mai adanca pestera scufundata din Romania si este greu de explorat datorita pasajelor inguste si adancimii. Izbucul Tăuzului este o apă ce iese la suprafață lin și cristalin de sub Piatra Tăuzului după ce a creat mari goluri subterane. Apele ce ies la suprafață prin izbuc au intrat in subteran prin peșterile Coiba Mare si Coiba Mica situate câțiva kilometrii mai sus lângă satul Casa de Piatră. Pentru a demonstra că apa din cele două peșteri se scurge prin acest izbuc, specialiștii au introdus colorant în apa ce intră în cele două peșteri (Coiba Mare si Coiba Mica) și au observat faptul că după câteva ore apa a ieșit colorată în Izbucul Tăuz. Izbucul Tăuzului adânc de 85 de metri are o activitate intermitentă și funcționează pe principiul sifonului, formând un adevărat râu, care după un parcurs de aproximativ 100 de metri se varsă în apele pârâului Gârda Seacă, un afluent al Arieșului Mare. Arealul rezervației este un loc liniștit, înconjurat de o pădure de fag și molid.

Izbucul Mătișești este o rezervație naturală de tip geologic, speologic și botanic, situată la o altitudine de 1.100 metri în partea estică a Munților Bihorului, în zona de izvorâre a Râului Albac, pe teritoriul administrativ al comunei Horea. Această rezervație naturală se suprapune ariei de protecție specială avifaunistică Munții Apuseni - Vlădeasa. Izbucul Mătișești este format dintr-o zonă montană de interes speologic cu numeroase fenomene carstice și de interes geologic unde se găsesc calcare negre stratificate din triasicului mediu în asociere cu straturi de argilă. Vegetația arboricolă este formată din păduri de foioase în amestec cu diferite specii de conifere. În stratul ierbos se remarcă prezența unor rarități floristice, printre care: clopoțelul de munte (Campanula alpina), vinarița (Asperula odorata), năprasnicul (Geranium robertianum), rușulița (Hieracium aurantiacum) și colțișorul (Dentaria bulbifera).

Avenul de la Tău cunoscută și sub numele Peștera - Aven de la Pereți, este o rezervație naturală de tip speologic aflată în Munții Bihorului, în versantul drept al Văii Gârda Seacă, puțin în aval de Hoanca Apei. Avenul de la Tău, situat la o altitudine de 630 de metri, este dezvoltat în calcare anisiene. Peștera este compusă dintr-o galerie joasă ce conduce spre două puțuri, separate de o a doua galerie, ușor mai înaltă. În extremitatea inferioară a celui de-al doilea puț apare un mic curs de apă care, după toate probabilitățile, se varsă direct în Gârda Seacă.

Pestera Hoanca Apei descoperita in anul 1980, este o rezervație naturală de tip speologic localizată în Munții Bihorului, în bazinul median al Văii Gardei Seci, aproape de Avenul de la Tău, Ghețarul Scărișoara și Pojarul Poliței. Întreaga rezervație este clasificată drept peșteră de valoare excepțională, reprezentativă pentru patrimoniul speologic internațional fiind singura peșteră din România în care se găsește un izvor carstic intermitent. Hoanca Apei situată în versantul stâng al Văii Gârda Seacă se află la o altitudine de 820 metri este săpată în calcare din Jurasicul superior și se întinde pe o lungime de 1.839 metri. Intrarea in pestera este foarte ingusta și joasă. În stânga se se află Galeria Sifoanelor, străbătută de un mic curs de apă cu o lungime de 70 metri dupa care se scurge permanent într-un sifon. În partea dreapta se află galeria principală a peșterii, cu secțiuni medii de 5 metri x 5 metri, pe traseul căreia se găsesc înșiruie trei săli spațioase. Prima este Sala Lacului, în care elementul specific îl constituie prezența unui bazin cu apă lung de aproape 20 de metri. Cea de-a doua sală este Sala Urșilor, al cărei planșeu este alcătuit dintr-un depozit aluvionar extrem de bogat în vestigii paleontologice. A treia este Sala Marelui Gur, cu o lungime de 20 metri, care adăpostește un alt bazin mare, puternic concreționat și sec. În cele trei săli nota dominantă este dată de abundența speleotemelor calcitice, dintre care cea mai spectaculoasă este o coloană înaltă 6 metri. Spre amonte, golul subteran se continuă cu Galeria Gururilor pe podeaua căreia s-au format numeroase gururi, unele umplute cu plăcuțe de calcit flotant. Galeria Gururilor este ușor ascendentă, iar pe pereți apar nivelurile de coroziune specifice unei curgeri libere. În extremitatea superioară a Galeriei Gururilor, peștera se ramifică, spre stânga se intră în Activul de Vest, în care se găsește un al doilea curs de apă, apărut dintr-un sifon permanent, curs ce formează o serie de cascade, cea mai înaltă având 20 metri. Spre dreapta se urcă abrupt pe Toboganul Fiarelor, pe al cărui planșeu argilos pot fi văzute urme de gheare ale ursului de cavernă. La capătul acestei pante prelungi se ajunge în Sala Tentației, continuată în latura ei din dreapta cu Galeria Ursului Rătăcit, un scurt culoar în fundul căruia ursul de cavernă a lăsat noi urme de gheare, imprimate aici într-o crustă calcitică. Din Sala Tentației, se coboară spre stânga pe o pantă, argiloasă, până la Marele Lac ce are o lungime de 17 metri, 8 metri lățime și o adâncime de cuprinsă între 5 - 10 metri. Dincolo de Marele Lac se urcă din nou abrupt până în Sala Finală, ultima din rețeaua întregii rețele subterane. Pestera Hoanca Apei faimoasă și pentru urmele de viață animală ce le deține, fiind un adevărat muzeu al ursului de peșteră.

Avenul de la Șesuri denumit și Peștera 1 Mai este o rezervație naturală de tip speologic localizată în Munții Bihorului, pe teritoriul administrativ al comunei Gârda de Sus. Avenul de la Șesuri face parte dintr-un sistem carsitc complex care mai cuprinde Ghețarul Scărisoara, Pojarul Poliței și Izbucul Poliței. Gura avenului se afla la 500 de metri depărtare de intrarea în Peștera Scărișoara într-una din dolinele cu care se termină depresiunea de la Ocoale spre sud. Avenul de la Șesuri este o rețea subterană complexă săpată în calcare mediotriasice, ce însumează 3.865 metri lungime de galeri și puțuri realizand o diferență de nivel de 219 metri. Primul sector al cavității este format dintr-o succesiune de șase puțuri, cu adâncimi cuprinse între 8 până la 14 metri care sunt despărțite de scurte porțiuni orizontale. Începând de la baza ultimului puț, golul subteran include lungi porțiuni mai mult sau mai puțin orizontale. Sectorul aflat în amonte începe cu Galeria Roșie, deschisă în partea stângă, cu o podea acoperită cu argilă și mari blocuri de calcar. Spre dreapta se ajunge în Sala Confluențelor, de unde se desprind alte două galerii: Galeria cu Planșee, unde s-au depus adevărate planșee calcitice peste numeroasele blocuri prăbușite din tavan și Galeria cu Ploaie bifurcată în extremitatea ei nordică în Galeria cu Aluviuni și Galeria Întortocheată, ambele active. Cursurile de apă care le străbat au un debit modest și dispar amândouă prin unul și același sorb, imediat după punctul de confluență. Sectorul aflat în aval, reprezintă cel mai important segment al rețelei speleice, fiind în cea mai mare parte activ. Dincolo de Sala Confluențelor și în partea opusă sectorului amonte, galeria se lărgește progresiv până ajunge în Sala Mare, care are o lungime de 70 metri și o lățime maximă de 25 metri. Pereții Sălii Mari sunt netezi, iar în timpul viiturilor, podeaua este acoperită de apele unui pârâu care, de obicei, se pierde în întregime în latura ei stângă. În apropierea acestei săli după o coborâre verticală de 30 metri, reapar apele din sectorul amonte, însă de data aceasta cu un debit simțitor mai mare, după care curg mai departe prin Galeria Sifonului, printr-un lac de sifon care a reprezentat punctul terminus până în 1972. Cu puțin înainte de prima dintre cele patru cascade formate pe traseul galeriei, în peretele stâng se găsește o mare scurgere stalagmitică, după escaladarea căreia se pătrunde în Galeria Cehilor, care se află la o diferență de nivel de 30 - 40 metri față de cursul de apă. Galeria Cehilor este în întregime fosilă, ea fiind formată din sectoare mai înguste în alternanță cu săli uneori de mari dimensiuni, precum Sala Pagodelor sau Sala Prăbușirilor care este cea mai vastă sală din întreaga peșteră, măsurând 80 metri lungime, 30 metri lățime și tot 30 de metri înălțime. Extremitatea Galeriei Cehilor este marcată de o altă verticală importantă, de 20 metri, după coborârea căreia se ajunge într-o sală în care cursul subteran părăsit în Galeria Sifonului reapare din Galeria Râului Regăsit. De aici, apele se drenează mai departe prin Galeria Stalactitelor, care este mai îngustă în prima sa jumătate, însă surprinzător de concreționată.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara denumită Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara este o rezervație naturală de tip speologic situată în versantul drept al Văii Gârda Seacă, pe creasta Pârjolii, în locul numit "Poșăști", pe teritoriul administrativ al comunei comuna Gârda de Sus, județul Alba la o altitudine de 1.165 metri. Peștera Scărișoara găzduieește cel mai mare ghețar subteran din România, aceasta este săpată în calcare din jurasicul superior, are o lungime de 700 metri și o adâncime de 105 metri. Accesul în peșteră se face printr-un aven în formă de pâlnie ușor elipsoidală, cu un diametru maxim la gură de 60 metri și o adâncime de 48 metri. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice prinse în pereți facilitează coborârea până pe fundul avenului unde se păstrează pe toată durata anului un strat gros de zăpadă. De aici se ajunge în Sala Mare printr-un impresionant portal ce are o lățime de 24 metri și o înălțime de 17 metri. Topografia peșterii este una simplă, ea având o dezvoltare totală de 700 metri. În mijlocul Salii Mari se găsește un imens bloc de gheață, cu un volum de 80.000 m³ și o grosime medie de 16 metri. Fața superioară a blocului de gheață aflat în peșteră de peste 4.000 de ani, alcătuiește planșeul orizontal al Sălii Mari, acoperind o suprafață de 3.000 m². În partea dreaptă acest planșeu se frânge coborând abrupt 15 metri și dă într-o zonă, denumită Biserica, unde pot fi admirate mai multe formațiuni stalagmitice de gheață. Doar această arie a peșterii este deschisă publicului, restul fiind declarată rezervație științifică, cu două sectoare distincte. Din latura nord-vestică a Sălii Mari la o diferență de nivel de 8 metri se găsește a doua sală, denumită Biserica, unde apar primele și cele mai mari stalagmite permanente de gheață, dar și câteva stalagmitice masive de de gheață. În partea dreaptă a Sălii Mari, între planșeu și boltă rămâne un spațiu suficient de mare pentru a permite accesul în Rezervația Mică. Această a treia sală este mărginită de flancul nordic al blocului, constituit dintr-o faleză absolut verticală, de 15 metri înălțime. În zona centrală pot fi amirate stalagmitele de gheață mult mai subțiri decât cele din Biserică și în cea mai mare parte sezoniere. Spre extremitatea sălii planșeul urcă abrupt până în Palatul Sânzienei, unde nu mai există decât speleoteme calcitice. Coborând pe flancul sudic al blocului, se ajunge în Rezervația Mare, căreia îi revine aproape o treime din lungimea peșterii. Ea începe cu Galeria Maxim Pop, un sector puternic descendent al cărui planșeu este acoperit cu bolovani, blocuri mari de calcar și numeroase trunchiuri de copaci căzute prin aven. La capătul său, spațiul se lărgește considerabil iar pe planșeul devenit orizontal se află cel de al treilea câmp de stalagmite de gheață, care se aseamană cu cele din Rezervația Mică însă sunt mai înalte. Apoi se urcă pe o uriașă aglomerare de blocuri desprinse din tavan, de pe care se înalță monumentalele masive stalagmitice de calcit care au sugerat denumirea de Catedrală dată acestei părți din Rezervația Mare. Peștera se sfârșește cu Galeria Coman, puternic descendentă și bogat concreționată, la capătul căreia se atinge denivelarea maximă a golului subteran, de -105 metri. Peștera Ghețarul de la Scărișoara declarată monument al naturii încă din anul 1933, constituie cel dintâi obiectiv speologic din România care a beneficiat de un statut legal de ocrotire. În momentul de față, el este inclus în clasa A de peșteri protejate, cu excepția zonei turistice (Avenul și Sala Mare), care este încadrată în clasa B.

Peștera Pojarul Poliței este o rezervație naturală de tip speologic localizată în Munții Bihorului, pe teritoriul administrativ al comunei Gârda de Sus. Peștera Pojarul Poliței este una din cele mai frumoase peșteri, aceasta având cele mai diverse speleoteme din carstul românesc. Peștera aflată la o altitudine de 1.070 metri, în versantul stâng al Văii Gârda Seacă, în locul numit "La Pojar" are o lungime de aproape 500 metri și o denivelare de - 40 metri. Accesul în peșteră se face printr-o deschidere triunghiulară, de 2,5 metri lățime și 2 metri înălțime, se intră într-un aven cu o adâncime de 35 metri, care în ultimă parte a sa coboară vertical pe o scurgere masivă de montmilch, de 10 metri înălțime, ajungându-se în Sala Scării, ce are planșeul acoperit de numeroase blocuri de calcar și trunchiuri de brazi. Din Sala Scării se desprind cele două mari sectoare care compun ansamblul cavității. Sectorul vestic este format în principal din Sala Mare, în care se ajunge după o coborâre de 10 metri. Sala Mare are 50 metri lungime și 16 metri lățime, are pereții îmbracați cu speleoteme, iar pe podea se găsește "Căpița de Fân" care este un impunător dom stalagmitic de 8 metri înălțime. Sectorul estic este compus dintr-o succesiune de galerii și săli înșiruite în cea mai mare parte pe orizontală, mult mai înguste dar tot atât de bogate în concrețiuni ca Sala Mare. Sectorul estic începe cu Culoarul Înălțat, pe traseul căruia o groapă largă indică existența sub planșeul calcitic a unui strat de sedimente aluvionare cu o grosime de cel puțin 3 metri. Galeria devine tot mai joasă, câțiva metri după care spațiul se lărgește din nou în Sala Albă, care este acoperită în întregime cu depuneri de montmilch, aceasta adăpostește și așa numitul "Patul Miresei", care este un mare bloc prăbușit din boltă și acoperit la rândul său cu montmilch. Trecerea în Sala Bazinelor este făcută printr-o arcadă pe care atârnă frumoase stalactite albe. Golul subteran continuă cu Galeria Clusteritelor, ce a luat naștere în lungul unei diaclaze, motiv pentru care concrețiunile dominante sunt clusteritele și coralitele. În extremitatea Sălii Bazinelor, podeaua este întreruptă de o a doua groapă, adâncă de 5 metri, după care se ajunge la o bifurcație, spre dreapta se deschide Galeria Excentritelor, al cărei nume a fost sugerat de insolite mănunchiuri de monocristale de calcit pur, iar spre stânga se urcă în Galeria Fanionului, care este de fapt prelungirea la un nivel superior a Galeriei Clusteritelor. Împreună cu Ghețarul de la Scărișoara, peștera formează cel de-al doilea nivel de carstificare din sistemul Ocoale-Ghețar-Dobrești. Din motive de conservare, Peștera Pojarul Poliței, una dintre cele mai spectaculoase din România, este închisă vizitatorilor. Această măsură este necesară pentru a proteja delicatele formațiuni geologice și pentru a asigura supraviețuirea acestui ecosistem unic.

Izbucul Poliței este o rezervație naturală de tip speologic localizată în Muntii Bihor in zona carstica Ocoale Scărișoara. Izbucul Politei este un izvor carstic aflat pe versantul drept al Văii Garda Seacă sub intrarea în peștera Ghețarul de la Scărișaoara. Izbucul Politei este punctul de ieșire al apelor subterane care, prin procesul de eroziune, au dat naștere Avenului din Sesuri (Pestera 1 Mai), cel mai vast gol subteran din întregul sistem carstic al platoului Ocoale - Scărișoara.

Izbucul de la Cotețul Dobreștilor este o rezervație naturală de tip speologic situată pe teritoriul comunei Gârda de Sus, județul Alba, din Munții Bihorului. Izbucul săpat în calcare din Jurasicul superior este situat la o altitudine de 762 metri în versantul stâng al Văii Gârda Seacă, în locul numit "Cotețul Dobreștilor", se întinde pe o lungime de 406,5 metri și prezintă o denivelare de 89 metri (-67 m; +22 m). Intrarea Peșterii de la Cotețul Dobreștilor aflată la baza unui perete înalt de calcar este larg deschisă printr-o arcadă de 8 metri lățime și 4 înălțime. Cavitatea este formată dintr-o sală luminată aproape în întregime și ocupată aproape în totalitate de un lac cu o suprafață de 7,5 metri lățime și 15 metri lungime. De aici se poate pătrunde în sifonul aflat în sectorul dinspre aval al drenajului subteran, sifon cu o adâncime ce crește mai întâi progresiv, ajungând la 5 metri, după 40 metri de la intrare, la 25 metri după 70 metri și la 50 metri după 103 metri. Din acest punct urmeaza o urcare, apoi se coboară din nou printr-o conductă înclinată la 45°. După o porțiune mai orizontală la început, apoi ușor ascendentă, se ajunge la un puț vertical în prima sa parte, urmat de un alt puț, de data aceasta remontant, pe care scafandrii nu l-au mai putut explora. Deasupra sălii se desfășoară o rețea labirintică de diverticule și hornuri, a căror lungime însumată este de 112,5 metri, unde se înregistrează denivelarea pozitivă maximă. Conform speologilor Peștera Seacă de la Cotețul Dobreștilor nu constituie o cavitate aparte, ci doar o anexă fosilă a izbucului.

Cheile Mândruțului alcătuiesc o rezervație naturală de tip geologic și peisagistic, situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Scărișoara. Rezervația naturală Cheile Mândruțului se întinde pe o suprafață de 3,5 hectrare și reprezintă două abrupturi calcaroase săpate în Piatra Mândruțului de apele pârâului Valea Vâlcea sub forma unui canion deosebit de îngust, având pe alocuri doar un metru lățime. Cei doi pereți ai canionului prezintă un microrelief variat și accidentat prezentând numeroase topogane și cascade care se continuă la bază cu marmite, care sunt scobituri aproape cilindrice create de vârtejurile de apă în stânca de calcar.

Coiba Mică este o rezervație naturală de tip geologic aflată în județul Alba, la 300 de metri de cătunul Casa de Piatră. Peștera Coiba Mică săpată în calcare tithonice se află la o altitudine de 1.020 metri și se desfășoară pe o lungime de 270 metri. Peștera Coiba Mică este de fapt un ponor deoarece prin el se colectează în subteran apa Pârâului Gârdișoara. Aceste ape se contopesc cu cele din Peștera Coiba Mare și printr-un traseu misterios ies la suprafață 3 kilometrii mai jos prin Izbucul Tăuzului. Faptul că cele două peșteri comunică cu Izbucul Tăuz a fost demonstrat colorând apa ce intră în peșteri, care după câteva ore a ieșit colorată în izbuc. Intrarea în Coiba Mare are o înălțime de doar 3 metri și o lățime de 20 metri și stau îngrămădite numeroase trunchiuri de copaci. După un parcurs de 25 metri, apa se prăvălește într-o cascadă de 12 metri, dincolo de care formează două lacuri, mari cu o lungime de 9 - 10 metri, apoi apele traversează Sala Mare și ajunge în Sala Blocurilor unde se sfârșește prin a se pierde, la cota -35, prin sifonul care desparte cele două peșteri Coiba Mică și Coiba Mare, lung de 60 de metri. Sala Mare are o lungime de 28 metri, o lățime maximă de 21 metri și 12 metri înălțime. Sala Blocurilor masoară 18 metri lungime, 13 metri lățime maximă și 15 metri înălțime. Topirea zăpezilor și ploile de primăvară transformă zona din fața peșterii într-un lac sezonier. Galeria de intrare, prea strâmtă, reține apa, formând o mică oază.

Coiba Mare este o rezervație naturală de tip geologic aflată în județul Alba, în apropierea peșterii Coiba Mică, se află la o altitudine de 1.030 metri și are o lungime totală a tuturor galeriilor de peste 4 kilometri. Intrarea în peșteră este formată de un portal înalt de 47 metri și lat de 74 metri, cel mai mare din Munții Bihor. Această deschidere monumentală se continuă cu Sala Mare, care în prima parte este tot atât de largă, însă odată cu înaintarea se îngustează semănând cu o pâlnie uriașă. Coiba Mare este străbătută de un mic curs de apă care apare la zi prin Izbucul Coibița, aflat la baza versantului stâng al Văii Gârdișoara. Pereții Sălii Mari sunt perforați de mai multe deschideri prin care se facilitează accesul în sectorul fosil al cavității denumit Marele Labirint, ce are o lungime de 3.874 metri, adică aproximativ 75% din dezvoltarea întregii rețele speleice. Acest sector se desfășoară pe cel puțin două niveluri de carstificare și se compune dintr-un veritabil labirint de galerii și săli, din care mai importante sunt Sala A. M. Winkler care are o lungime de 23 metri, 16 metri lățime și 18 metri înălțime, în continuarea acesteia se află Galeria Urșilor care are o lungime de 670 metri, incluzând și sistemul de goluri superioare ori laterale cu care se află în legătură. În partea vestică a peșterii se află Sala Mare care comunică printr-o deschidere largă cu Sala Rene Jeannel, care este a doua ca mărime din rețeaua celor două Coibe avînd o lungime de 55 metri, o lățime de 22 metri și 45 metri înălțime. De aici urmează o urcare în pantă abruptă prin Marele Tobogan, care este o galerie spațioasă la capătul căreia se găsește Sala Albă, unde este atinsă denivelarea maximă pozitivă a golului subteran. În latura dreaptă a acestei galerii se deschide Micul Labirint, care are o topografie asemănătoare Marelui Labirint, însă se intinde pe doar 438 metri. Din partea inferioară a Sălii Rene Jeannel se poate ajunge din nou la cursul secundar de apă care traversează Sala Mare, într-un sector al acestuia mărginit de două pasaje joase, denumite sifoane care pot deveni periculoase în perioadele de viituri. Mai departe, apa se scurge printr-o galerie cu o înălțime de 10 - 15 metri înălțime până în Sala Confluenței, unde face joncțiunea cu drenajul principal al rețelei, care iese din nou la suprafață din sifonul care o desparte de Coiba Mică. În aval, morfologia peșterii se schimba rămânând doar o galerie impozantă cu o înălțime de 20 metri și o lățime de maxim 15 metri, lipsită practic de ramificații, însă pe traseu se formează mai multe lacuri și cascade. La o depărtare de 386 metri de Sala Confluenței, galeria ia sfârșit prin Lacul Morții, care este un sifon plin de bușteni.

Peștera de sub Zgurăști este o rezervație naturală de tip speologic situată pe teritoriul comunei Gârda de Sus, județul Alba, din Munții Bihorului pe versantul abrupt ce coboară din Dealul Mununa spre Valea Ordâncușii, la altitudinea de 921 metri. Peștera este săpată în calcare ladiniene, are o dezvoltare de 5.424 metri și o denivelare de 75 metri (-45 m; +30 m). Accesul se face printr-un aven de mari dimensiuni, având 40 de metri diametru maxim și 50 metri adâncime totală, cavitatea este adesea numită și "ghețar" datorită faptului că zăpada căzută în acest aven se topește mult mai târziu decât cea aflată la exterior. Peretele nordic a avenului este absolut vertical, însă pe cel sudic, ce are o înclinare de 30 - 40°, se poate coborâ ușor în lungul unei trene de grohotiș. La o distanță de 30 metri de suprafață, un pilon masiv de calcar delimitează clar cele două galerii puternic descendente, sala din dreapta fiind mult mai spațioasă. Spre baza avenului, ele converg în Sala Mare, ce măsoară 65 metri lungime, 40 metri lățime și 35 metri înălțime. În perioada viiturilor pe podeaua argiloasă a acestei săli, se formează un lac a cărui adâncime ajunge uneori până la 25 metri, motiv pentru care, în partea din dreapta, mai bine luminată, argila este acoperită de o pătură compactă de mușchi , unde principalele specii sunt Thamnium alopecurum și Oxyrrhynchium praelongum. Din Sala Mare se pornesc șase galerii aflate la diferite nivele, dintre care cea mai mare are 20 metri înălțime si 20 lățime, însă este situată la o înălțime care a făcut-o până acum inaccesibilă. Celelalte au fost denumite de Jeannel și Racoviță în anul 1929 prin literele U, V, X, Y și Z, primele patru fiind grupate în partea nord-vestică a sălii. Galeria "U" are o lungime de 26 metri și este mai curând un diverticul. Galeria "V" este formată dintr-o vastă rețea subterană, desfășurată pe două niveluri de carstificare și se întinde pe aproape 5 kilometri, fiind astfel a doua cavitate, ca lungime, din bazinul Gârdei Seci. Etajul inferior al sistemului carstic este străbătut de un curs de apă episodic, cu un debit variabil, care crește atât de mult în perioadele de viituri, încât inundă o bună parte din golul subteran. În zonele profunde, procesele de prăbușire au dat naștere unor săli de mari dimensiuni, dintre care trei adăpostesc cele mai mari acumulări de apă din endocarstul României: Lacul Mare (65 m lungime, 20 m lățime), Lacul Velența (25 m lungime, 10 m lățime) și Lacul Lung (75 m lungime, 5 m lățime). Pe lângă aceste lacuri, sistemul carstic mai include și alte săli cu caracteristici morfologice și decorative deosebite, precum Sala Prăbușirilor, caracterizată printr-o acumulare de blocuri de prăbușire, Sala Osiris, cu o bogată ornamentație speologică, Sala Nuferilor, remarcabilă prin cristalele de calcit în formă de nuferi, și Sala Templului Prăbușit, cu un aspect similar Salii Prăbușirilor. Galeria "X", are o lungime de 96 metri, este bifurcată, și comunică printr-un puț de 10 metri cu Galeria "V". Galeria "Y", este cea mai scurtă, desfășurându-se pe doar 74 de metri, aceasta funcționează ca o conductă de preaplin. Galeria "Z" pornește din peretele nord-estic al Sălii Mari și, după aproape 100 metri, răzbate în versantul drept al Ordâncușei, constituind o a doua deschidere la zi a cavității. Jeannel și Racoviță (1929) au semnalat un fenomen meteorologic interesant, formarea ceții în cadrul fasciculului de raze luminoase care pătrund pe gura peșterii la ora prânzului, explicată prin condensarea apei în jurul ionilor în formare.

Peștera Ciur Izbuc este o rezervație naturală de tip speologic, situată în partea centrală a Munților Pădurea Craiului, în Platoul carstic Runcuri, pe teritoriul administrativ al comunei Roșia. Peștera Ciur Izbuc aflată la o altitudine de 530 metri, se desfășoară pe o suprafață de 0,10 hectare și se desfășoară pe două nivele suprapuse: unul nivel superior, fosil, și altul inferior, temporar-activ. Nivelul superior al peșterii, a fost format prin acțiunea apelor subterane, are o lungime totală de 605 metri și este împărțit în două secțiuni distincte. Prima secțiune, cu o lungime de 341 de metri, este alcătuită din Sala Pașilor și Galeria Urșilor, două spații vaste care au adăpostit, pe parcursul istoriei, atât oameni preistorici, ale căror urme sunt încă vizibile, cât și urși de cavernă. A doua secțiune, cu o lungime de 264 de metri, este reprezentată de Galeria Aragonitei și Galeria Gururilor, două galerii mai înguste, bogate în formațiuni geologice rare, precum stalagmite, gururi și urme de eroziune. Nivelul inferior al peșterii are o lungime totală de 425 m și corespunde unei galerii temporar active, drenată de apele care pătrund în subteran prin Ponorul Tinoasei, situat la doar 20 m de extremitatea amonte a peșterii. După ce traversează câteva pasaje foarte înguste și inaccesibile, cursul de apă intră într-o galerie spațioasă, caracterizată prin porțiuni cu tavan plan-orizontal, terase și nivele de eroziune. După aproximativ 180 m, apa dispare printr-un "ponor" inaccesibil, de unde se deplasează, conform rezultatelor obținute prin colorare cu fluoresceină, spre Izbucul Topliței de Roșia. În timpul viiturilor majore, apele care nu pot fi absorbite prin acest "ponor" se revarsă peste o "treaptă antitetică" subterană și continuă pe galeria principală. Aceasta are un traseu meandrat și prezintă o succesiune de nivele de eroziune, fragmente de terase aluvionare bine conservate, tunele, poduri și canale adânci sculptate în rocă. La ieșirea din peșteră, apele curg de-a lungul unei văi de recul, care confluează cu Pârâul Ciurului, după care pătrund în Peștera Ciur-Ponor, drenează Peștera Topliței de Roșia și reapar la suprafață prin Izbucul Topliței de Roșia. Pe lângă morfohidrografia subterană de mare valoare științifică, peștera se remarcă prin urme ale omului preistoric, o figurină gravată pe un canin de Ursus spelaeus, numeroase cranii și oase, amprente de gheare și labe, suprafețe lustruite, bulgări și vetre ale speciei Ursus spelaeus. Nivelul inferior, cu o dezvoltare de 425 metri, reprezintă galeria activă, drenată de apele captate în subteran prin Ponorul Tinoasei. După un segment îngust, cursul de apă se varsă într-o galerie spațioasă, cu morfologie complexă, caracterizată prin planșee, terase și nivele de eroziune. După circa 180 de metri, galeria se încheie cu un ponor inaccesibil, legătura hidrografică cu Izbucul Topliței de Roșia fiind demonstrată prin colorări. În perioadele de viitură, surplusul de apă deversează peste treapta antitetică și se angajează în galeria principală, cu dezvoltare meandrică și multiple nivele de eroziune. La ieșirea din peșteră, apele alimentează o vale de recul, confluând cu Pîrîul Ciurului și drenând astfel sistemul carstic. Pe lângă interesul hidrogeologic, peștera prezintă o importantă valoare paleontologică și arheologică, fiind semnalate urme de prezență umană preistorică, industrie ososă și resturi fosile de Ursus spelaeus. Formarea peșterii a avut loc în trei etape principale: etapa antepleistocenă când s-a format nivelul superior, fosil, în regim freatic; Etapa pleistocenă care corespunde nivelului inferior, temporar activ, unde se observă terase în rocă, nivele de eroziune și terase aluvionare, rezultate din fluctuațiile de debit caracteristice perioadei; etapa holocen-actuală are loc scăderea nivelului apei subterane, s-au format canale adânci și numeroase puncte de drenaj, numite ponoare, prin care apa tinde să se scurgă către noi niveluri de bază.

Peștera Poarta lui Ionele este o rezervație naturală de tip speologic, aflată pe teritoriul Comunei comunei Gârda de Sus, județul Alba, în Munții Bihorului. Peștera este săpată în calcare triasice în versantul drept al Văii Ordancușa, la aproximativ 1,5 kilometri în amonte de confluența cu Gârda Seacă la o altitudine de 800 metri. Poarta lui Ionele are o lungime de 324 metri și o denivelare de 35 metri. Accesul în peșteră se face printr-un portal impresionant ce are o înălțime de 20 metri și o lățime de 15 metri, aflat în fundul unui amfiteatru stâncos de unde i se datorează și numele de "Poartă" dat de localnicii acestei peșteri. După intrare se deschide o galerie activă doar la viituri, cu o latime de 5 - 7 metri și o lungime de 130 metri, care cotește de două ori spre stânga în unghi drept. Exceptând câteva fragmente de planșeu calcitic și o impresionantă scurgere stalagmitică de 6 metri înălțime, care traversează galeria imediat după primul cot, acest sector al cavității nu prezintă concrețiuni. La capătul galeriei, pe solul argilos, se deschide o pâlnie adâncă de aproximativ 10 metri în diametru, care pe durata ploilor abundente se umple cu apă. În mod normal, cursul subteran iese la suprafață la scurtă distanță de intrare, sub forma unui izvor situat la baza peretelui drept. Cu toate acestea, în perioadele de viitură, apa iese la suprafață mai în amonte, printre aluviunile acumulate în primul cot al galeriei, sau chiar prin pâlnia finală. Odată ajuns la exterior, pârâul se prăbușește în cascade spectaculoase peste un depozit de tuf calcaros, de unde se vărsa în râul Ordâncușa. Sistemul de galerii din partea superioară a peșterii este organizat pe două niveluri, conectate între ele prin puțuri relativ puțin adânci.

Peștera lui Micula declarată monument al naturii este o arie protejata de interes speologic, situată în județul Bihor, pe teritoriul administrativ al satului Chișcău, comuna Pietroasa. Peștera descoperita in anul 1978, pe Valea Craiasasei în apropierea Peșterii Urșilor, se întinde pe o suprafață de 0,10 hectare. Cu o lungime de 7.316 metri, Peștera lui Micula este o cavitate carstică de mari dimensiuni, integrată într-un sistem carstic complex alături de Peștera Fagului. Peștera se remarcă prin săli de mari dimensiuni, Sala Morii, Sala Haosului, Abatorul și o bogată diversitate de speleoteme. Stalactitele, stalagmitele și formațiunile excentrice împodobesc pereții și tavanul peșterii, creând un peisaj subteran spectaculos. În peșteră au fost descoperite oseminte ale ursului de cavernă și ale altor animale, fapt care dovedește existența unei comunicări cu exteriorul care probabil a fost blocată și care este încă nedescoperită.

Din punct de vedere geomorfologic Parcul Natural Apuseni se găsește în Provincia Carpatică, subprovincia Carpații de sud-est, Regiunea Carpații Apuseni, subprovincia Munții Apuseni unde predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai subțiri de conglomerate, gresii și șisturi violacee. Șisturile cristaline se regăsesc cu precădere în Masivul Biharia și Masivul Vlădeasa, în Munții Bihor predomină masivele calcaroase ce alterează cu gresii și conglomerate, calcarele și dolomitele se găsesc pe platoul Padiș, gresiile și șisturile cristaline în Bazinul Padiș - Cetățile Ponorului, calcarele în Platoul Carstic Padiș și pe văile aferente, calcarele triasice, cretacice și jurasice pot fi întălnite în Munții Bihorului și Munții Pădurea Craiului, șisturile cristaline și depozite permiene în depresiunile Zarandului, Beiușului, precum și în Munții Codru-Moma iar magmatitele laramice în Munții Gilăului și ai Bihorului. Zona izvoarelor Someșului Cald este un graben extins, unde formațiunile geologice ale autohtonului s-au prăbușit pe falii paralele cu cursul râului. Depozitele mezozoice din acest sector sunt alcătuite din roci sedimentare diverse, pînsă redomină calcarele jurasice și cele cretacice inferioare. O excepție de la această structură tipică pentru Bihorul nordic este zona situată la vest de puternica fractură ce urmează Valea Galbena, de la izvoare spre nord, până dincolo de confluența cu Crișul Pietros, precum și regiunea aflată la vest de creasta Masivului Vlădeasa. În urmă cu milioane de ani, această zonă vestică s-a prăbușit de-a lungul unor falii ce se întind pe zeci de kilometri. Depozitele suprapuse anterior pe autohton (pânzele) s-au poziționat inferior, fiind mai puțin expuse eroziunii. Din acest motiv, ele s-au conservat până în prezent, formând masive precum Tătăroaia, Păltinețul, Dealul Munților, Măgura Ferice, Glăvoiu și Țapu. Principalele tipuri de soluri întâlnite de-a lungul Parcului Natural Apuseni sunt: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate și trunchiate și soluri organice.

Clima Parcului Natural Apuseni este continental-moderată, tipică zonei de munte în mare parte umedă și rece în zonele înalte și cu atenuare treptată spre regiunile joase, datorită interferențelor cu aer tropical mai cald. Această etajarea pe verticală se manifesta în toți factorii determinanți ai climei din parc. Clima este caracterizată prin temperaturi medii anuale cuprinse între 2 - 6°C la baza muntilor și 0°C sau chiar negative pe înălțimi și inversiuni de temperatură în depresiuni. În masivele Biharia și Vlădeasa se înregistrează o temperatura medie anuală cuprinsă între 2°C - 4°C și și între 8°C - 10°C în zona depresionară a Beiușului. Nivelul precipitațiilor din arealul parcului este cuprins între 600 mm în valea Arieșului Mare și ajung până la 1.300 - 1.400 mm în Munții Bihorului și vânturi dominante din partea vestică. Acest fapt se datorează norilor aduși de vânturile ce bat dinspre vest de pe cuprinsul Câmpiei Panonice, care aduc în acest areal precipitații bogate. Media anuală a zilelor cu ninsoare este cuprinsă între 48 - 80 zile, iar numarul zilelor cu strat de zăpadă variaza între 107 - 150 de zile. Regimul eolian din Parcul Natural Apuseni prezintă o variabilitate semnificativă. În partea nordică, direcția vântului este predominant vestică cu viteze maxime înregistrate în sezonul rece, când depășesc adesea 20 - 30 m/s. Pe culmile înalte, cum ar fi Vladeasa, vântul suflă constant, cu perioade de calm extrem de rare. În sectorul sudic, direcția vântului este mai degrabă nord-vestică sau nord-estică, cu viteze moderate, ce nu depășesc, de regulă, 2 - 3 m/s. În vest, se observă o alternanță a direcțiilor vestice, estice și sud-estice, cu o frecvență de 29% și viteze medii de 4 - 6 m/s.

Rețeaua hidrografică a Parcului Natural Apuseni este bogată și variată, fiind alcătuită din numeroase cursuri de apă care aparțin unor bazine hidrografice majore, fiecare colectând numeroase pâraie și văi care îmbogățesc biodiversitatea și peisajul zonei. Arieșul Mare, care colectează apele pâraielor Gârdișoara, Trâncești și Valea Ponorașului. Someșul Mic, cu subbazinului Someșului Cald, adună apele unor afluenți importanți precum Valea Seacă, Râul Alunul Mic, Pârâul Ponor, Valea Firii, Râul Barna, Valea Izbucului și Râul Călineasa. Crișul Negru traversează parcul natural și principalii săi afluenți sunt Crișul Pietros și Crișul Băiței. Crișul Pietros este format din pâraiele văilor Galbena, Aleu și Căuși, în timp ce Crișul Băiței primește apele pâraielor Hoanca Moțului și Valea Sighiștelului. Lacurile de acumulare Floroiu și Fântânele sunt destinate în principal producției de energie hidroelectrică, având însă și rolul de a regulariza debitele râurilor. Lacul Floroiu este situat la o altitudine de aproximativ 850 metri și are o lungime maximă de peste 9 kilometri, Lacul Fântânele este amplasat la o altitudine de peste 1.000 metri și are o lungime de aproximativ 20 kilometri. Ambele lacuri de acumulare prezintă câte două brațe principale, fiind amplasate imediat în aval de confluența a două cursuri de apă: Drăgan și Sebeș pentru lacul Floroiu, respectiv Someșul Cald și Beliș pentru lacul Fântânele. Barajul Drăgan, care susține lacul Floroiu, a fost finalizat în anul 1984, în timp ce barajul de la Beliș, ce formează lacul Fântânele, intrat în funcțiune în anul 1977.

Parcul Natural Apuseni are o floră reprezentată de peste 1.550 de specii de plante, din care aproape 100 sunt răsfirate în cele 29 de habitate, dintre care 6 sunt cu măsuri de protecție și conservare prioritare la nivel european. Până acum, în Parcul Natural Apuseni au descoperite 97 de specii de plante protejate. Flora ariei protejate prezintă o stratificare verticală caracteristică, cu păduri de conifere la altitudini mai mari, păduri de foioase și amestec la altitudini intermediare și tufărișuri și pajiști alpine în zonele cele mai înalte.

Pădurile montane sunt bine reprezentate în partea superioară a văilor, la altitudini cuprinse între 1.200 și 1.600 de metri, în această zonă vegetația predominantă este molidul (Picea abies) și bradul (Abies alba), însă ocazional pot fi întâlnite laricea (Larix decidua) și tisa (Taxus baccata). O particularitate a platourilor carstice din Munții Apuseni, cauzată de inversiunile termice, constă în existența unor zone în care etajul coniferelor dispare complet, fiind înlocuit de păduri de fag (Fagus sylvatica), care se află în contact direct cu pajiștile montane.

Limita dintre pădurile de foioase și cele de rășinoase variază între 600 și 1.300 metri altitudine, în funcție de relief, substrat și microclimat, factori care pot provoca inversiuni de vegetație. Zonele calcaroase oferă un peisaj distinct, diferit de cel al platourilor și al zonelor stâncoase. Platourile calcaroase Bătrâna, Padiș, Ocoale, Mărșoaia și Ursoaia sunt, în mare parte, lipsite de vegetație lemnoasă din cauza lipsei apei, fapt ce a favorizat apariția pajiștilor montane, a căror existență nu poate fi explicată doar prin altitudine. Aceste pajiști montane adăpostesc asociații vegetale unice. În platourile carstice, pajiștile montane sunt mai bine dezvoltate în zonele centrale, depresionare, în timp ce marginile platourilor sunt aproape întotdeauna acoperite de păduri. Aceste pajiști ocupă, în prezent, locul pădurilor de fag defrișate în trecut și fac parte din formația de păiușcă, cu diverse specii. Datorită inversiunilor termice din aceste depresiuni închise, molidul se dezvoltă în zonele centrale, în timp ce pădurile de foioase cresc pe vârfurile învecinate. Un exemplu reprezentativ este Bazinul Padiș. În acest etaj pot fi întîlnite următoarele specii: fag (Fagus sylvatica), stejar (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), frasin (Fraxinus), tei (Tilia), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer campestre), mesteacăn (Betula pendula), ulm (Ulmus glabra), castan sălbatic (Aesculus hippocastanum), cireș sălbatic (Cerasus avium), nuc (Juglans regia L.), scoruș de munte (Sorbus aucuparia), plop tremurător (Populus tremula), salcie albă (Salix alba), salcie căprească (Salix caprea)[23], arin (Alnus glutinosa).

Pajiștile montane prezintă o bogată diversitate floristică, găzduind peste 420 de specii de plante. Datorită microclimatului specific, în acest etaj coexistă atât specii nordice, adaptate la condiții mai reci, cât și specii alpine, care cresc la altitudini neobișnuit de mici. În doline, vegetația începe să se dezvolte mai târziu, iar în zonele umede și peșteri, flora este adaptată la condiții de umbră și umiditate. Luncile râurilor, în special ale Arieșului Mare, sunt dominate de sălcii, plopi, arini și specii ierboase precum rogozul și stânjenelul de baltă. Dintre speciile ierboase cele mai importante sunt: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), clopoțel de munte (Campanula alpina), moșișoară (Liparis loeselii)[24], darie (Pedicularis comosa), albăstriță (Centaurea kotschyana), garofiță de munte (Dianthus tenuifolius), roua cerului (Drosera rotundifolia), buruiana vântului (Seseli rigidum), gențiană (din specia Gentiana clusii), poroinic (Orchis militaris), angelică (Angelica archangelica), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), gălbinele (Lysimachia punctata), mlăștiniță (Epipactis palustris), năpraznică (Geranium robertianum), rușuliță (Hieradum aurantiacum), fierea pământului (Marchantia polymorpha)[25], lalea de munte (Fritillaria montana), colțișor (Dentaria bulbifera), talpa ursului (Heracleum palmatum), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), măzăriche (Anthyllis montana)[26], păștiță (Anemone nemorosa), oiță (Anemone narcissiflora)[27], săbiuță (Gladiolus imbricatus).

Fauna Parcului Natural Apuseni prezintă o mare diversitate, cuprinzând numeroase specii de mamifere, păsări, pești, reptile și amfibieni. Printre acestea numărându-se mai multe specii aflate sub regim de protecție la nivel european. Inventarierea faunei nevertebrate din Parcul Natural Apuseni a condus la descoperirea și descrierea unui număr semnificativ de specii noi pentru știință, o mare parte dintre acestea sunt endemice arealului analizat. Fauna subterană de nevertebrate este bine reprezentată, deoarece o mare parte a speciilor sunt endemice, multe dintre ele trăind exclusiv în una sau două peșteri. Grupul cel mai bine reprezentat este cel al coleopterelor, în special subfamiliile Cholevinae și Trechinae. Genurile troglobionte Drimeotus și Pholeuon sunt endemice pentru Munții Apuseni, având un areal de răspândire extrem de restrâns. Parcul Natural Apuseni cuprinde 15 taxoni (specii și subspecii) din genul Drimeotus (subgenul Bihorites), alături de o specie din subgenul Drimeotus (Fericeus) și o specie din subgenul Drimeotus (Trichopharis). Genul Pholeuon include, de asemenea, un subgen endemic pentru Munții Bihor, Pholeuon (s. str.), reprezentat în parc prin 22 de taxoni endemici. În ceea ce privește subfamilia Trechinae, deși genul Duvalius nu este endemic pentru România, cei 18 taxoni din Bihor sunt specifici acestui masiv muntos. Aceste trei genuri de coleoptere subterane pot fi întâlnite în aproape toate peșterile de pe teritoriul parcului. Totuși, populațiile lor sunt, în general, extrem de reduse, iar condițiile de viață precare le fac foarte vulnerabile la orice impact antropic, chiar și la simpla vizitare a peșterilor.

Parcul Natural Apuseni adăpostește o diversitate impresionantă de vertebrate, adaptată habitatelor variate ale regiunii, de la pădurile de foioase și conifere până la pajiștile alpine și peșterile subterane. Fauna include specii emblematice de mamifere precum: ursul brun (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx), capra neagră (Rupicapra rupicapra), căprioară (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus L.), mistrețul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes crucigera), pisica sălbatică (Felis silvestris), jderul (Martes martes), vidra de râu (Lutra lutra), veverița (Sciurus vulgaris), dihorul (Mustela putorius), hermelina (Mustelea erminea), ariciul (Erinaceus europaeus), cârtița (Talpa europaea), chițcanul de munte (Sorex alpinus), chițcanul de pădure (Sorex araneus), chițcanul de apă (Neomys fodiens), pârșul (Glis glis), șoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șoarecele de pământ (M. agrestis), șoarecele de casă (Mus musculus), șoarecele gulerat(Apodemus flavicollis), șoarecele dungat (A. agrarius), șoarecele de pădure (A. sylvaticus), pârșul de alun (Muscardinus avellanarius) (DH), pârșul mare (Myoxus glis), liliacul cârn (Barbastella barbastellus), liliacul de apă (Myotis daubentonii), liliacul de amurg (Pipistrellus pipistrelus), liliacul cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum) și liliacul urecheat (Plecotus auritus). Dintre cele 29 de specii de lilieci identificate pe teritoriul României, 19 fac parte din fauna Parcului Natural Apuseni. Potrivit Cărții Roșii a Vertebratelor din România, două specii de lilieci, Myotis dasycneme și Myotis daubentonii sunt considerate critic periclitate, opt specii sunt periclitate și șase sunt vulnerabile.

Apele cristaline ale Arieșului și ale afluenților săi adăpostesc o varietate de pești, caracterizată de o zonalitate bine definită. În ecosistemele acvatice din Parcul Natural Apuseni se regăsesc următoarele specii de pești: păstrăvul de râu (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis), lipanul (Thymallus thymallus), zglăvoaca (Cottus gobio), boișteanul (Phoxinus phoxinus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), mreana (Barbus barbus), scobarul (Chondrostoma nasus), grindelul (Noemacheilus barbatulus), cleanul (Leuciscus cephalus), zvârluga (Cobitis taenia taenia) și babușca (Rutilus rutilus carpathorossicus). Două dintre aceste specii au fost introduse antropic păstrăvul fântânel și păstrăvul curcubeu. Două dintre aceste specii, păstrăvul fântânel și păstrăvul curcubeu, nu sunt native acestui ecosistem, acestea fiind introduse antropic pentru a spori diversitatea piscicolă și pentru a susține activitățile de pescuit recreativ și comercial.

Parcul Natural Apuseni găzduiește o mare diversitate de păsări, datorită habitatelor variate, care includ păduri de conifere și foioase, pajiști alpine, râuri și lacuri. Printre cele mai notabile specii se numără: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), acvila de munte (Aquila chrysaetos), găinușa de alun (Tetrastes bonasia), ierunca (Tetrastes bonasia), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), corbul (Corvus corax), pițigoiul moțat (Parus cristatus), pițigoiul de brădet (Parus ater), pițigoiul de munte (Parus montanus), aușelul (Regulus regulus), mierla (Turdus merula), mierla de apă (Cinclus cinclus), mierla gulerată (Turdus torquatus), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martinus), ciocănitoarea de munte (Picoides tridactylus), vinderelul roșu (Falco tinnunculus), vinderelul de seară (Falco vespertinus), codobatura (Motacilla alba), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), sticletele (Carduelis carduelis), uliul (Accipiter nisus), forfecuța (Loxia curvirostra), alunarul (Nucifraga caryocatactes), huhurezul mare (Strix uralensis), porumbelul gulerat (Columba palumbus), cinteza (Fringilla coelebs), codobatura de munte (Motacilla cinerea), fluierarul de munte (Actitis hypoleucos), șorecarul comun (Buteo buteo).

Arealul parului natural a devenit un adevărat refugiu pentru o mare varietate de reptile, care au reușit să se adaptate la diversele habitate oferite de această regiune. Printre cele mai întâlnite sunt: șopârla de zid (Podarcis muralis), șopârla vivipară (din specia Zootoca vivipara), vipera berus (Vipera berus), năpârcă (Anguis fragilis), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șarpele de alun (Coronella austriaca) și salamandră (Salamandra salamandra).

Dintre amfibieni cele mai comune specii sunt: salamandra (Salamandra salamandra), izvorașul (Bombina variegata), Tritonul de munte (Triturus alpestris), Tritonul cu creastă (Triturus cristatus și Tritonul comun (Triturus vulgaris ampelensis).

Trasee turistice în Parcul Natural Apuseni:

1. Stâna de Vale (1.100 m) - Custura Șaua Bohodei (1.481) - Stâna de Vale (1.100 m)
Marcaj: cruce galbenă și bandă roșie
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 14 km
Diferența de nivel: pozitivă 650 metri
Tip traseu: circuit

2. Stâna de Vale (1.100 m) - Culmea Muncei (1.364 m) - Poiana Stânișoara (1.506 m) - Piatra Tâlharului (1.623 m) - Poiana Onceasa (1.377 m) - Poiana Vărășoaia (1.316 m)
Marcaj: bandă galbenă
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 9 h - 9h 30 min
Distanța de parcurs: 22 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.300 metri, negativă 1.050 metri
Tip traseu: liniar

3. Stâna de Vale (1.100 m) - Culmea Baia Popii (1.258 m) - Plaiul Fericii (768 m) - Măgura Ferice (1.106 m) - Sat Ferice (366 m)
Marcaj: triunghi galben
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 4 h - 5 h
Distanța de parcurs: 12,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.340 metri, negativă 330 metri
Tip traseu: liniar

4. Magistrala 1: Stâna de Vale (1.100 m) - Vârful Curcubăta Mare (1.849 m)
Marcaj: bandă roșie
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 12 h - 13 h
Distanța de parcurs: 30,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.450 metri, negativă 1.350 metri
Tip traseu: magistrală, liniar, traseu de creastă care unește Munții Vlădeasa cu Munții Bihorului

5. Magistrala 2: Cabana Vlădeasa (1.404 m) - Gârda de Sus (728 m)
Marcaj: bandă albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 22 h - 24 h
Distanța de parcurs: 60 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.800 metri, negativă 2.450 metri
Tip traseu: magistrală, liniar

6. Satul de Vacanță Boga (531 m) - Dealul Păltinet (1.131 m) - Sub Vârful Fântâna Rece (1.652 m)
Marcaj: bandă albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 7,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.200 metri, negativă 140 metri
Tip traseu: liniar

7. Sat Pietroasa (497 m) - Cascada Săritoarea Bohodeiului (1.016 m) - Șaua Bohodei (1.469 m) - Stâncile lui Hercule (1.327 m) - Sat Pietroasa (497 m)
Marcaj: triunghi albastru
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 11 h - 12 h
Distanța de parcurs: 29 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.550 metri, negativă 1.550 metri
Tip traseu: circuit

8. Circuitul Mic al Vlădesei (Circuitul Vlădesei): Cabana Vlădeasa (1.404 m) - Vârful Vlădeasa (1.834 m) - Pietrele Albe (1.497 m ) - Dealul Petrieni (1.462 m) - Cabana Vlădeasa (1.404 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 6 h - 7 h
Distanța de parcurs: 13,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 600 metri, negativă 600 metri
Tip traseu: circuit

9. Vârful Piatra Grăitoare (1.557 m) - Runcul Ars (1.369 m)
Marcaj: cruce albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 3 h - 4 h 30 min
Distanța de parcurs: 10,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 150 metri, negativă 700 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

10. Circuitul Mare al Vlădesei: Valea Stanciului (1.236 m) - Pietrele Albe (1.497 m ) - Dealul Petrieni (1.462 m) - Cabana Vlădeasa (1.404 m)- Dealul Chicera Orzașcilor (1.386 m) - Pârâul Răcad (925 m) - Valea Zănoghii (1.042 m) - Dosu Răcadului (1.026 m) - Valea Cetății (1.280 m) - Izvorul Pârâul Gingineasa (1.200 m) - Vârful Țiglău (1.261 m) - Valea Stanciului (1.236 m)
Marcaj: punct albastru
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 12 h - 13 h
Distanța de parcurs: 31 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.500 metri, negativă 1.500 metri
Tip traseu: circuit

11. Cabana Vlădeasa (1.404 m) - Creasta Principală (1.865 m) - Gura Zărnii (1.268 m)
Marcaj: triunghi albastru
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 9 km
Diferența de nivel: pozitivă 850 metri, negativă 350 metri
Tip traseu: liniar

12. Răchitele (801 m) - La Cuciulata (1.267 m) - Doda Pilii (1.029 m)
Marcaj: cruce galbenă
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 4 h - 4 h 30 min
Distanța de parcurs: 9.5 km
Diferența de nivel: pozitivă 400 metri, negativă 250 metri
Tip traseu: liniar

13. Cabana Vlădeasa (1.404 m) - Piatra Bănișorului (1.195 m) - Sat Vișagu (915 m) - Sat Tranișu (786 m)
Marcaj: cruce albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 4 h - 5 h
Distanța de parcurs: 11 km
Diferența de nivel: pozitivă 240 metri, negativă 980 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

14. Camping La Grajduri (1.182 m) - Casa de Piatră (1.016 m)
Marcaj: cruce roșie
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 9,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 350 metri, negativă 400 metri
Tip traseu: liniar

15. Șaua Vârtop (1.103 m) - Groapa Ruginoasă (1.431 m) - Ștei
Marcaj: bandă galbenă
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 7 h - 8 h
Distanța de parcurs: 20,5 km Diferența de nivel: pozitivă 470 metri, negativă 1.370 metri
Tip traseu: liniar

16. Sat Pietroasa (497 m) - Comuna Arieșeni (830 m)
Marcaj: triunghi galben
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 10 h - 12 h
Distanța de parcurs: 25 km
Diferența de nivel: pozitivă 1300 metri, negativă 800 metri
Tip traseu: liniar

17. Circuitul Peșterii Urșilor: Valea Sighiștelului (516 m) - Sodolul Laurului (632 m) - Dealul Brusturi (770 m) - Peștera Urșilor (482 m) - Valea Brusturi (512 m) - Peștera Măgura (573 m) - Valea Sighiștelului (516 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 12,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 600 metri, negativă 600 metri
Tip traseu: circuit
*** Observații: Traseu periculos pe durata iernii cu treceri repetate ale apei pe valea Sighiștelului.

18. Sat Câmpani (516 m) - Valea Sighiștelului (516 m) - DN 75 (KM 25 +100) (1.206 m)
Marcaj: triunghi albastru
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 7 h - 8 h
Distanța de parcurs: 12 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.200 metri, negativă 230 metri
Tip traseu: liniar
*** Observații: Traseu nerecomandat iarna.

19. Circuitul Cetățile Rădesei: Poiana Vărășoaia (1.316 m) - Peștera Cetățile Rădesei (1.296 m) - Belvedere (1.302 m) - Căpița (1.229 m) - Valea Someșului Cald (1.246 m) - Peștera Honu (1.287 m) - Peștera Uscată (1.305 m) - La sud de Vârful Cuciulata (1.475 m) - Peștera Cetățile Rădesei (1.296 m) - La Balcoane (1.302 m) - Poiana Vărășoaia (1.316 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 6 h - 7 h
Distanța de parcurs: 9,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 450 metri, negativă 450 metri
Tip traseu: circuit dublu, dus - întors
*** Observații: Traseu nerecomandat iarna.

20. Cantonul Forestier Padiș (1.200 m) - Amfiteatrul Boghii (1.236 m) - Cabana Vărășoaia (1.257 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 1 h - 2 h
Distanța de parcurs: 4,8 km
Diferența de nivel: pozitivă 260 metri, negativă 300 metri
Tip traseu: liniar, cu o mică deviere spre Peștera Șura Boghii

21. Circuitul Cetăților Ponorulul: Cabana Padiș (1.225 m) - Poiana Ponor (1.082 m) - Peștera Cetățile Ponorului (1.011 m) - Dolina III (1.070 m) - La Balcoane (1.302 m) - Camping La Grajduri (1.182 m) - Cabana Padiș (1.225 m)
Marcaj: punct albastru
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 6 h - 7 h
Distanța de parcurs: 11,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 650 metri, negativă 650 metri
Tip traseu: circuit dus - întors

22. Circuit Măgura Vânătă: Complex Turistic Padiș (1.141 m) - Măgura Vânătă (1.641 m) - Șaua Vărășoaia (1.102 m)
Marcaj: triunghi galben
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 7,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 400 metri, negativă 370 metri
Tip traseu: circuit

23. Sat Pietroasa (497 m) - Complex Turistic Padiș (1.141 m)
Marcaj: cruce albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 6 h - 7 h
Distanța de parcurs: 17,8 km
Diferența de nivel: pozitivă 300 metri, negativă 1.270 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

24. Complex Turistic Padiș (1.141 m) - Groapa De La Barsa (1.120 m)
Marcaj: bandă galbenă
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 2 - 3 ore
Distanța de parcurs: 7,4 km
Diferența de nivel: pozitivă 120 metri, negativă 320 metri
Tip traseu: liniar

25. Complex Turistic Padiș (1.141 m) - Sat Casa de Piatră (1.016 m) - Peștera Ghețarul Scărișoara (1.207 m)
Marcaj: triunghi albastru
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 7 h - 7 h 30 min
Distanța de parcurs: 18,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 900 metri, negativă 750 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

26. Lumea Pierdută: Complex Turistic Padiș (1.141 m) - Avenul Negru (1.224 m) - Avenul Acoperit (1.215 m) - Avenul Pionierilor (938 m)
Marcaj: cruce galbenă
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 12 km
Diferența de nivel: pozitivă 510 metri, negativă 510 metri
Tip traseu: liniar

27. Circuitul Galbenei: Cabana Padiș (1.225 m) - Camping La Grajduri (1.182 m) - Ghețarul Focul Viu (1.165 m) - Piatra Galbenei (1.248 m) - Poiana Florilor (843 m) - Cheile Galbenei (828 m) - Cascada Evantai (760 m) - Izbucul Galbenei (815 m) - Aven Borțig (1.227 m) - Valea Cetăților (1.014 m) - Poiana Ponor (1.083 m) - Cabana Ponor (1.073 m) - Cabana Padiș (1.225 m)
Marcaj: punct galben
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 9 h - 10 h
Distanța de parcurs: 18 km
Diferența de nivel: pozitivă 1.350 metri, negativă 1.350 metri
Tip traseu: circuit

28. Complex Turistic Padiș (1.141 m) - Poiana Căput (1.065 m)
Marcaj: triunghi roșu
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 2 h - 2 h 30 min
Distanța de parcurs: 5 km
Diferența de nivel: pozitivă 130 metri, negativă 350 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

29. Șaua Vârtop (1.103 m) - Groapa Ruginoasă (1.431 m) - Pietrele Negre (1.241 m)
Marcaj: cruce roșie
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 7 km
Diferența de nivel: pozitivă 520 metri, negativă 530 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

30. Pârtia Vârtop 1 (1.400 m) - Pârtia Piatra Grăitoare (1.445 m) - Magistrala 1 Banda Roșie (1.657 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 45 min - 1 h
Distanța de parcurs: 1,2 km
Diferența de nivel: pozitivă 120 metri, negativă 20 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

31. Magistrala 1 Banda Roșie (1.657 m) - Belvedere Glăvoaia (1.425 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 30 h - 45 min
Distanța de parcurs: 1,2 km
Diferența de nivel: pozitivă 110 metri, negativă 110 metri
Tip traseu: liniar, dus - întors

32. Complex Turistic Boga (788 m) - Piatra Ciungilor (820 m) - Cascada Bulbuci (766 m)
Marcaj: triunghi albastru, punct albastru
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 2 h - 3 h
Distanța de parcurs: 3,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 450 metri, negativă 130 metri
Tip traseu: liniar, dus - întors

33. Cantonul Negrea 907 m) - Peștera Porțile Bihorului (674 m)
Marcaj: triunghi roșu
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 40 min - 1 h
Distanța de parcurs: 1,7 km
Diferența de nivel: pozitivă 30 metri, negativă 290 metri
Tip traseu: liniar, dus - întors

34. Albac (932 m) - Fața Albacului (984 m) - Refugiul Turistic Sohodol (1.038 m) - Roșești (1.036 m) - Valea Stearpă (834 m) - Cheile Albacului (813 m) - Deve (899 m) - Albac (932 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Moderat
Distanța de parcurs: 16 km
Diferența de nivel: pozitivă 725 metri, negativă 725 metri
Timp de parcurs: 6 h - 7 h
Tip traseu: circuit

35. Sat de Vacanță Vârtop (1.173 m) - Vârful Tătăroaia (1.291 m) - Sat Chiscău (402 m)
Marcaj: cruce albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 13 km
Diferența de nivel: pozitivă 470 metri, negativă 1.230 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

36. Gârda de Sus (728 m) - Cătunul Munună (1.042 m) - Cătunul Ghețari (1.137 m)
Marcaj: cruce roșie
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 3 h - 3 h 30 min
Distanța de parcurs: 6 km
Diferența de nivel: pozitivă 530 metri, negativă 90 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

37. Albac (932 m) - Sat Sohodol (593 m) - Sat Roșești (1.036 m) - Sat Costesti (1.089 m) - Sat Preluca (1.185 m) - Moara lui Ivan (972 m)
Marcaj: bandă galbenă
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 6 h - 7 h
Distanța de parcurs: 16,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 950 metri, negativă 580 metri
Tip traseu: liniar

38. Comuna Arieșeni (830 m) - Dealul Arsuri (1.062 m) - Valea Gârda Seacă (797 m) - Ghețarul Scărișoara (1.207 m)
Marcaj: triunghi roșu
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 7 km
Diferența de nivel: pozitivă 670 metri, negativă 330 metri
Tip traseu: circuit

39. Gârda de Sus (728 m) - Cheile Ordâncușii (845 m) - Sat Prelucă (1.185 m) - Gârda de Sus (728 m
Marcaj: punct albastru
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 11 km
Diferența de nivel: pozitivă 670 metri, negativă 670 metri
Tip traseu: circuit

40. Cătunul Ghețari (1.137 m) - Sat Hănășești (1.144) - Sat Dealu Frumos (1.184 m) - Cătunul Ghețari (1.137 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 2 h - 2 h 30 min
Distanța de parcurs: 5 km
Diferența de nivel: pozitivă 180 metri, negativă 180 metri
Tip traseu: circuit

41. Valea Gârda Seacă (797 m) - Izbucul Tăuz (913 m)
Marcaj: punct albastru
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 15 min - 20 min
Distanța de parcurs: 0,5 km
Diferența de nivel: pozitivă 50 metri, negativă 10 metri
Tip traseu: liniar, dus - întors

42. Sat Față (874 m) - Sat Sohodol (593 m) - Peștera Huda de Lapte (1.014 m)
Marcaj: triunghi albastru
Grad de dificultate: Dificil
Timp de parcurs: 1 h - 1 h 20 min
Distanța de parcurs: 3 km
Diferența de nivel: pozitivă 160 metri, negativă 180 metri
Tip traseu: liniar

43. DN75 (658 m) - Valea Stearpă (829 m) - Peștera Huda de Lapte (1.014 m)
Marcaj: punct albastru
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 1 h - 2 h
Distanța de parcurs: 2,8 km
Diferența de nivel: pozitivă 370 metri, negativă 70 metri
Tip traseu: liniar

44. Albac (932 m) - Sat Față (874 m) - Sat Sohodol (593 m) - Sat Roșești (1.036 m) - Sat Ferice (366 m) - Sat Măncesti (810 m) - Comuna Horea (760 m)
Marcaj: triunghi roșu
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 5 h - 6 h
Distanța de parcurs: 13 km
Diferența de nivel: pozitivă 650 metri, negativă 550 metri
Tip traseu: liniar

45. Cheile Mândruțului (1.058 m) - Sat Runc (1.153 m) - Intersecție marcaj bandă galbenă (1.002 m)
Marcaj: cruce roșie
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 2 h - 3 h 30 min
Distanța de parcurs: 4 km
Diferența de nivel: pozitivă 570 metri, negativă 30 metri
Tip traseu: liniar, de legătură

46. Comuna Arieșeni (830 m) - Valea Cobleș (882 m) - Fața Glăvoaiei (990 m) - Intersecție cu bandă rosie (1.018 m)
Marcaj: triunghi roșu
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 3 h - 3 h 30 min
Distanța de parcurs: 9 km
Diferența de nivel: pozitivă 500 metri, negativă 100 metri
Tip traseu: liniar

47. Șaua Ursoaia (1.341 m) - Poiana Mărșoaia (1.421 m) - Vârful Clujului (1.399 m) - Poiana Călineasa (478 m)
Marcaj: bandă roșie
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 8 km
Diferența de nivel: pozitivă 330 metri, negativă 250 metri
Tip traseu: liniar

48. Muntele Mare (1.752 m) - Vârful Piatra Groșilor (1.756 m) - Poiana Balomireasa (1.632 m) - Șaua Petreasa (1.415 m) - Șaua Ursoaia (1.312 m)
Marcaj: bandă roșie
Grad de dificultate: Ușor
Timp de parcurs: 3 h - 4 h
Distanța de parcurs: 7,8 km
Diferența de nivel: pozitivă 330 metri, negativă 110 metri
Tip traseu: liniar

49. Comuna Horea (760 m) - Pătrușești (1.091 m) - Colțăul Vârfului (1.653 m) - Memorial Victime Accident Aviatic (1.631 m)
Marcaj: cruce albastră
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 4 h - 5 h
Distanța de parcurs: 12,2 km
Diferența de nivel: pozitivă 1000 metri, negativă 100 metri
Tip traseu: liniar

50. Casa de Oaspeți Podina (1.018 m) - Pășunea Podirea (1.214 m) - Dealul Coachii (1.415 m) - Vârful Pietroasa (1564 m) - Câmpul lui Sestină (1.230 m) - Casa de Oaspeți Podina (1.018 m)
Marcaj: punct roșu
Grad de dificultate: Moderat
Timp de parcurs: 4 h - 5 h
Distanța de parcurs: 12,5 km Diferența de nivel: pozitivă 570 metri, negativă 570 metri
Tip traseu: circuit