Calator pe mapamond

Marea Ross



Harta - Marea Ross


Suprafata: 637.000 km²
Localizare: Antarctica
Volum de apa: 318.500 km³
Salinitate: 28,1 - 34,75‰
Adancime maxima: 4.000 m
Adancime medie: 500 m
Lungime: 1.580 km
Latime: 790 km
Lungimea tarmurilor: ~4.000 km
Tari riverane: nu există țări suverane deaorece în urma semnării Tratatului Antarctic din 1959 s-a stabilit că Antarctica trebuie să rămână un teritoriu dedicat cercetării științifice

Marea Ross este ocupă un golf adânc din Oceanul Antarctic și se întinde de la Capul Adare, Victoria Land până la Capul Colbeck, Marie Byrd Land, cuprizănd și Insula Ross aflată în vest unde se află vulcanul Mt. Erebrus, iar la est se găsește Insula Roosevelt. Partea cea mai sudică a Mării Ross este acoperită de platoul de gheață Ross, iar la marginea acestuia se află Golful Balenelor. Marea Ross găzduiește și două baze permanente pe tot parcursul anului, McMurdo Sound și Scott Base. Marea Ross, este o întindere vastă a Oceanului Antarctic, caracterizată printr-un platou continental înghețat extins ce, oferă un acces relativ facil către interiorul Antarcticii. Marea este în general puțin adâncă și a fost explorată intens de-a lungul timpului, dezvăluind o istorie geologică complexă, marcată de activitate vulcanică și influența glaciațiilor. Situată în apropierea unor lanțuri muntoase impresionante, Marea Ross prezintă peisaje spectaculoase și o biodiversitate remarcabilă, devenind în prezent o destinație populară pentru turismul de aventură. Platforma de gheață Ross este cea mai mare platformă de gheață din Antarctica, aceasta are aproximativ 487.000 km², cu o înălțime a platoului cuprinsa între 15 și 50 de metri deasupra suprafeței apei mării. Ciclul continuu al apei de sub platforma de gheață oferă un habitat pentru organismele care trăiesc sub stratul de gheață. Altă caracteristică importantă pentru biodiversitatea din Marea Ross, care oferă un habitat important, sunt regiunile de upwelling unde masele de apa mai reci și mai dense, bogate în nutrienți sunt duse de vânt spre suprafața mării, înlocuind apele de suprafață sărace în nutrienți. Regiunile de upwelling favorizează înflorirea fitoplanctonului, permițând astfel o mare diversitate a organismelor. Zonele de convergență antarctică și de divergență antarctică sunt ambele regiuni cu un nivel ridicat de upwelling.În Marea Ross trăiesc cel puțin 10 specii de mamifere, câteva specii de păsări, 95 de specii de pești și peste 1.000 de specii de nevertebrate. Printre speciile de păsări care cuibăresc în Marea Ross și în apropierea acesteia se numără pinguinul Adelie, pinguinul impeial, petrelul antarctic, petrelul de zăpadă și skua polară de sud. Mamiferele marine din Marea Ross includ balena Minke din Antarctica, balena ucigașă, foca Weddell, foca mâncătoare de crabi și foca leopard. În apele reci ale Mării Ross din Antarctica înoată, de asemenea, peștele cu dinți din Antarctica, peștele argintiu din Antarctica, krillul din Antarctica și krillul de cristal. Tot aici pot fi zariți și albatrosi care depind de vânt pentru a se deplasa și nu se pot ridica în aer în condiții de calm. În zonele de coastă ale mării se gasesc cuiburile pinguinilor Adelie și a pinguinilor imperiali, care au fost observați în mai multe locuri din jurul Mării Ross, atât spre coastă, cât și în larg. Clima în Marea Ross este caracteristică regiunii Antarcticii, fiind extrem de rece, vântoasă, aridă și cu variații sezoniere semnificative. Iernile sunt extrem de reci, cu temperaturi ce pot scădea sub -40°C, mai ales în zonele sudice, iar verile sunt relativ mai blânde, cu temperaturi ce variază între -2°C și -20°C, în funcție de locație și de influențele oceanice. Regiunea Mării Ross este afectată de vânturi catabatice puternice, care coboară de pe platoul Antarctic și pot atinge viteze extreme, contribuind la răcirea suplimentară a aerului. Precipitațiile sunt foarte reduse, majoritatea manifestându-se sub formă de zăpadă, ceea ce face ca zona să fie considerată un deșert polar. Cantitatea anuală de precipitații este în general sub 200 mm, iar în unele zone sudice este chiar mai mică. Pe timpul iernii marea este acoperită aproape complet de gheață marină, ce poate ajunge la grosimi considerabile, însă vara se retrage semnificativ, lăsând porțiuni de apă deschisă, în special în apropierea frontului Ghețarului Ross. În timpul verii australe (noiembrie - februarie), regiunea beneficiază de lumină solară aproape continuă, însă pe durata iernii australe (mai - august), predomină întunericul, cu puține ore de lumină sau chiar fără. Studiile recente sugerează că schimbările climatice globale au început să afecteze și Marea Ross, cu o reducere a grosimii gheții marine și modificări ale tiparelor vântului și precipitațiilor.



Marea Ross in imagini:


Marea Ross
Calatorii ha-ha.ro
Calator pe mapamond
Explore ha-ha.ro
Ha-ha.ro



Bijuteria de lux Papillon Construct