Suprafata: 258.000 km²
Localizare: Antarctica
Volum de apa: 516.000 km³
Salinitate: 32 - 33,5‰
Adancime maxima: 5.600 m
Adancime medie: 2.000 m
Lungime: 740 km
Latime: 470 km
Lungimea tarmurilor: ~1.400 km
Tari riverane: nu există țări suverane deaorece în urma semnării Tratatului Antarctic din 1959 s-a stabilit că Antarctica trebuie să rămână un teritoriu dedicat cercetării științifice
Marea Cooperării, cunoscută și sub numele de Marea Commonwealth, este un nume propus pentru o parte a Oceanului Arctic, cuprinsă între Enderby Land și Platforma de Gheață Vestică și în apropierea țărmurilor Ținutului MacRobertson și de Ținutul Prințesei Elisabeta. Denumirea a fost propusă în anul 1962 de Expediția Antartică Sovietică, în semn de omagiu pentru cooperarea științifică internațională din Antarctica. Numele a apărut pentru prima dată ca propunere în proiectul Organizației Hidrografică Internaționale din anul 2002, însă nu a fost niciodată aprobat de Organizația Hidrografică Internaționale, motiv pentru care documentul din 1953 care nu conține numele rămâne în vigoare în prezent. Totuși, există hărți și documente care includ această mare. Marea Cooperării este o mare marginală a Oceanului Pacific, situată în largul coastei Antarcticii de Est, aceasta este mărginită de Marea Davis la est și de Marea Cosmonauților la vest, o altă propunere rusă din anul 2002. Geologia Mării Cooperării este dominată de extensia platformei continentale a Antarcticii de Est, în special de regiunile Ținutul MacRobertson și Ținutul Prințesa Elisabeta. Marea s-a formată în urma proceselor glaciare și oceanice care au modelat regiunea în perioada Pleistocenului, păstrând o topografie variată, cu adâncimi și platouri subacvatice care reflectă istoria glaciilor și a schimbărilor climatice. Regiunea conține sedimente glaciare și marine, care au fost aduse de ghețari și de mișcările oceanice depunându-se pe fundul mării. Schimbările climatice pot influența geologia regiunii prin modificarea tiparului de topire a gheții și prin modificarea fluxurilor oceanice, ceea ce ar putea duce la schimbări geologice semnificative pe termen lung. Clima Mării Cooperării este una dintre cele mai aspre și mai puțin studiate de pe Pământ, fiind caracterizată de temperaturi extrem de scăzute, vânturi puternice și o acoperire constantă de gheață. Media anuală a temperaturii în Marea Cooperării este mult sub 0°C, iar iarna poate ajunge până la -30°C sau chiar mai jos, chiar și în timpul verii australe temperatura pot rămâne sub 0°C, iar în unele zone se pot ajunge până la -10°C - -20°C. Temperatura apei mării rar depășește 0°C . Clima friguroasă favorizează acumularea de gheață în mare și pe țărmuri, în special în apropierea platformelor de gheață, care se extind adânc în ocean. Gheața de mare se formează în timpul iernii și se topește doar parțial în timpul verii când se formează ghețuri plutitoare și banchize care pot ajunge la dimensiuni mari. Regiunea este cunoscută pentru vânturile sale catabatice puternice, care se suflă dinspre platoul antarctic și pot atinge viteze de peste 100 km/h. Aceste vânturi puternice creează un mediu extrem de dificil și pot duce la viscole și furtuni de zăpadă. Marea Cooperării se află într-o zonă unde precipitațiile sunt foarte scăzute, majoritatea acestora manifestându-se sub formă de zăpadă. În timpul iernii australe, zona se confruntă cu o perioadă lungă de întuneric, deoarece soarele rămâne sub orizont timp de câteva luni. Acest fenomen are un impact major asupra ecosistemelor din zonă, dar și asupra condițiilor meteorologice generale. Deși vara antarctică aduce o ușoară ameliorare a condițiilor climatice, cu o ușoară creștere a temperaturilor și mai multe ore de lumină solară, iarna rămâne severă, iar regiunile din jurul Mării Cooperării sunt supuse unei perioade de întuneric și frig extrem. Flora și fauna Mării Cooperării sunt caracterizate de un ecosistem extrem de adaptat la condițiile severe ale Antarcticii. Viața este limitată de temperaturile extrem de scăzute, de absența luminii solare în anumite perioade ale anului și de o alimentație bazată în mare parte pe planctonul marin, cu toate acestea, există forme de viață care s-au adaptat pentru a supraviețui în aceste condiții dure. Flora din această este destul de limitată, cele mai comune plante sunt cele acvatice, care pot trăi în apa rece și în mediul acoperit de gheață. În apropierea țărmurilor, sub gheață, se pot găsi alge și plante marine care sunt importante în lanțul trofic al regiunii, deoarece furnizează hrană pentru diverse organisme marine. În regiunile mai accesibile, cum sunt zonele de țărm se întâlnesc muschi și licheni care pot rezista la îngheț, acestea fiind singurele forme de vegetație terestră care pot supraviețui acestor condiții. Fauna din Marea Cooperării include specii adaptate la mediul acvatic înghețat, fiind formată în mare parte din organisme marine ce pot trăi în apa rece. Pești precum Notothenia, care sunt pești antarctici adaptați la temperaturile scăzute ale apei, sunt frecvent întâlniți în această zonă. De asemenea, în regiunile mai adânci ale Mării Cooperării pot fi găsite diverse specii de creveți, crabi și alte crustacee care formează baza alimentației pentru multe dintre animalele marine din zonă. Această mare este locul de trai al mai multor specii de foci, inclusiv foca lui Weddell și foca Ross, care sunt adaptate la înotul în apele reci și la vânătoarea de pești și alte animale marine. Marea Cooperării adăpostește diverse specii de pinguini cum ar fi pinguinul imperial și pinguinul Adelie care sunt frecvent observate în apropierea țărmurilor. Regiunea Mării Cooperării este, de asemenea, habitat pentru mai multe specii de balene, cum ar fi balena cu cocoașă și balena albastră, care migrează în această zonă pentru a se hrăni cu krill și alte forme de plancton.
Marea Cooperarii in imagini:
