Suprafata: 2.000.000 km²
Localizare: America de Nord și Asia
Volum de apa: 3.094.000 km³
Salinitate: 31 - 33‰
Adancime maxima: 4.097 m
Adancime medie: 1.547 m
Lungime: 2.398 km
Latime: 1.593 km
Lungimea tarmurilor: ~6.000 km
Tari riverane: Statele Unite și Rusia
Marea Bering denumită și Marea Imarpik care este cea mai Nordică mare a Oceanului Pacific, ea scaldă țărmurile a două continente, Asia și America de Nord. Marea este delimitată la est și nord-est de Alaska, la vest de Siberia și Peninsula Kamceatka, la sud de Peninsula Alaska și de Insulele Aleutine și în nord de Strâmtoarea Bering care separă Marea Bering de Marea Chukchi din Oceanul Arctic. Denumirea mării se datorează marelui explorator Vitus Jonassen Bering (1681-1741), care a descoperit-o în timpul celor două expediții din Kamceatka efectuate între anii 1725 - 1730 si 1733 - 1741. Marea Bering prezintă diferențe remarcabile în ceea ce privește adâncimea sa, partea de nord a mării, în apropierea strâmtorii Bering, este relativ puțin adâncă, cu o adâncime ce nu depășește 60 de metri. Această caracteristică a fundului mării din zona strâmtorii a fost influențată de multiplele ridicări și coborâri ale uscatului de-a lungul timpului, conform studiilor geologice. În contrast cu partea de nord, partea sudică a Mării Bering se adâncește semnificativ, depășind adesea 4.000 de metri, această diferență de adâncime dintre cele două regiuni ale mării subliniază complexitatea geologiei acestei zone. Marea Bering a fost supusă unor schimbări semnificative de-a lungul timpului, în special în ceea ce privește nivelul mării și conexiunea cu oceanele învecinate, în timpul erei glaciare, nivelul mării era mult mai scăzut, iar o mare parte a platformei continentale era expusă, formând o punte terestră între Asia și America de Nord, cunoscută sub numele de Beringia. Aceasta a permis migrația animalelor și a oamenilor între cele două continente. Activitatea tectonică a plăcilor a fost esențială în formarea Mării Bering, aceasta este situată la intersecția celor două plăci tectonice: Placa Pacifică și Placa Americii de Nord. Zona este marcată de o serie de falii și zone de subducție, care au contribuit la activitatea seismică și vulcanică intensă. Morfologia fundului marin include platforme continentale extinse, canale submarine și bazine adânci. Sedimentele marine care acoperă fundul mării sunt în principal de origine terigenă, fiind transportate de fluviile care se varsă în mare, dar și de origine biogenă, provenite din resturile organismelor marine. Pe lângă acestea, depozitele glaciare joacă un rol important, reflectând episoadele de îngheț și dezgheț din Pleistocen, când nivelul mării a fluctuat semnificativ. Marea Bering are un climat polar și subpolar, caracterizat prin temperaturi scăzute, vânturi puternice și condiții meteorologice severe, influențate de curenții oceanici și de prezența gheții marine. Diferențele în ceea ce privește adâncimea se regăsesc și în temperatură existând mari diferențe între nordul și sudul mării, anotimpurile fiind marcate de variații extreme. Iarna, durează din noiembrie până în aprilie, acum clima este aspră și dominată de mase de aer arctic, aduse de curenții atmosferici din nord, temperaturile aerului scad frecvent sub -20°C în partea nordică și în jur de -5°C în sud. Temperatura apei în nord este cuprinsă între -1,7°C - -1°C, aproape de punctul de îngheț al apei de mare, cu suprafețe extinse acoperite de gheață, pe când în sud se observă o ușoară încălzire cu temperaturi cuprinse între 1°C - 3°C, datorită influenței curenților mai calzi din Pacific. În această perioadă, o mare parte a mării este acoperită de gheață, măturată de vânturi puternice, viscolele și furtunile de zăpadă care la rândul lor contribuie la o mare instabilitate atmosferică. Vara, din mai până în septembrie, temperaturile aerului cresc ușor, ajungând la valori de 0 - 5°C în nord și 6 - 10°C în sud, la fel și cele ale apei care în nord ajung la 0°C - 5°C, iar în sud ajung la 6°C - 10°C. Vara gheața marină se retrage parțial, iar curenții calzi din Pacific influențează partea sudică, menținând apele mai calde ceea ce permite dezvoltarea unei faune marine bogate. Totuși, condițiile meteorologice rămân imprevizibile, cu ceață densă, precipitații frecvente și vânturi moderate. Un factor climatic important în Marea Bering este influența ciclonilor care traversează regiunea, aducând variații bruște de temperatură și furtuni puternice. Marea Bering prezintă un ecosistem marin unic, influențat de curenți oceanici, temperaturi extreme și dinamica sezonieră a gheții. Flora marină este dominată de vaste păduri subacvatice de alge brune, în special din genul Laminaria, care formează habitate pentru numeroase specii de nevertebrate și pești. Fitoplanctonul, alcătuit din diatomee și alte microorganisme fotosintetizatoare, reprezintă baza lanțului trofic, fiind importante și în absorbția dioxidului de carbon și în producerea oxigenului. În zonele de coastă, unde apele sunt mai puțin adânci, se dezvoltă ierburi marine care oferă adăpost și hrană pentru numeroase organisme. Fauna Mării Bering include specii adaptate atât mediului oceanic, cât și celui arctic, printre cele mai importante specii de pești se numără codul de Pacific, somonul, cambula și eglefinul. Mamiferele marine, cum ar fi focile, leii de mare și balenele, sunt comune în aceste ape, focile și leii de mare folosesc banchizele de gheață ca locuri de odihnă și reproducere, iar balenele migrează prin aceste ape în căutarea hranei. Nevertebratele, inclusiv crustaceele și moluștele, sunt elemente cruciale ale lanțului trofic din această mare. O specie emblematică este Crabul rege de Alaska originar din Marea Bering este un crab de dimensiuni mari, ce poate ajunge la o greutate de până la 12 kg și o anvergură a picioarelor de aproape 1,8 metri, Această specie trăiește pe fundurile adânci ale mării, de obicei la adâncimi cuprinse între 50 și 200 metri, în regiunile reci ale Mării Bering și în Golful Alaska, habitatul lor preferat include suprafețe acoperite cu nisip sau mâl, unde se hrănesc cu o dietă variată, formată din moluște, pești mici și alte nevertebrate marine. În timpul sezonului de reproducere, crabul rege migrează în ape mai adânci și se adună în grupuri mari, pentru a se reproduce. Alte specii de nevertebrate, cum ar fi meduzele și anemonele de mare, contribuie la biodiversitatea și complexitatea ecologică a regiunii. Păsările marine sunt, de asemenea, o prezență constantă în ecosistemul Mării Bering, multe dintre ele migrând pe distanțe lungi între continente. Pufinii, pescărușii și albatrosii sunt doar câteva dintre speciile care își găsesc hrana în aceste ape bogate în pești și crustacee.
