Calator pe mapamond

Antarctica este continentul situat in regiunea antarctica din emisfera sudica ce se desfasoara aproape in intregime la sud de cercul polar antarctic. Este cel mai sudic continent al Terrei si al cincilea continent ca marime dupa Asia, Africa, America de Nord si America de Sud, deci este unul dintre continentele mici ale Terrei cu o suprafata de 14.107.367 Km² sau de 9,43% din totall masei de uscat.

Denumirea continentului provine din greacescul antarktikos care inseamna opus arcticului. Acesta insa nu trebuie confundat cu Arctica, care este situata in partea opusa a globului, in emisfera nordica a planetei si care se desfasoara in jurul Polului Nord. Mitul privind existenta unei Terra Australis - un continent vast in extremitatea sudica de pe glob care "pune in balanta" teritoriile nordice din Europa, Asia si Africa Nordica - a existat inca din antichitate de pe timpul lui Ptolemeu (sec. I d.Hr.), care a sugerat ideea de a pastra simetria tuturor suprafetelor de uscat din lume. Reprezentari ale unei mari suprafete sudice de pamant au fost comune in harti, cum ar fi harta turcului Piri Reis de la inceputul sec. al XVI-lea. Chiar si la sfarsitul sec. al XVII-lea, dupa ce exploratorii au constatat ca America de Sud si Australia nu faceau parte din inca nedescoperita Antarctida, geografii credeau ca acest continent era mult mai mare decat dimensiunea sa actuala. Multe din hartile europene au continuat sa indice ipotetic acest teren pana cand navele capitanului James Cook au ajuns la aproape 121 km de coasta Antarctidei, inainte de a se retrage din fata campului de gheata in ianuarie 1773. Prima reperare confirmata a continentului a avut loc in anul 1820 de catre expeditia rusa a lui Fabian Gottlieb von Bellingshausen si Mikhail Petrovich Lazarev. Prima data von Bellingshausen a vazut Antarctida la 27 ianuarie 1820, cu trei zile inainte ca Bransfield sa fi vazut si el tarmurile Antarcticii. Cu toate acestea primul document de debarcare pe continentul Antarctida a fost cel al navigatorului John Davis in Antarctida de Vest la 7 februarie 1821, desi unii istorici disputa acesta afirmatie.

Antarctica se intinde dincolo de paralela de 60 de grade latitudine sudica, unde cea mai mare parte a teritoriului sau se gaseste in emisfera estica, iar in partea vestica se gaseste doar Peninsula Antarctica. Cel mai apropiat continent de Antarctica se gaseste la 1.000 de km si este America de Sud, urmata de Australia si Africa, la 2.500 si respectiv 4.000 de km departare. Acoperita in proportie de 98% de o patura de gheata cu grosimea medie de 1,9 km si fara a avea o populatie umana stabila, ea inconjoara Polul Sud, iar la randul sau Antarctica este inconjurata de Oceanul Antarctic, care este o intindere de apa creata din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic si Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorita temperaturii mai scazute a apei si a salinitatii mai mici. Banchiza ce inconjoara Antarctica are aproximativ 29 milioane km³ de gheata.

In Antarctica nu exista o populatie autohtona sau indigena, cu toate acestea, in prezent, cateva mii de oameni traiesc acolo in timpul verii in statiile meteo si de cercetare, iar pe perioada iernii mai raman doar cativa oameni de stiinta. Antarctica este considerata a fi cel mai bun laborator de pe Pamant, unde oameni de stiinta din toate colturile lumii se strang aici pentru a studia diverse fenomene, cum ar fi: consecintele schimbarilor climatice pe Pamant; organismele unice care populeaza acest ecosistem intact sau indicii cu privire la originile universului. Acest continent este protejat de Tratatul Antarctic ce a luat nastere in anul 1959 si care a fost semnat initial de 12 tari, iar pana in prezent au semnat 46 de tari. Tratatul interzice activitati militare si mineritul de minerale, sustine cercetarile stiintifice si protejeaza ecozona continentului. In medie peste 4.000 de oameni de stiinta de multe nationalitati si cu diferite interese de cercetare efectueza diverse experimente. Romania este tara semnatara a Tratatului Antarctic inca din anul 1971 fapt ce-i da dreptul la utilizarea teritoriului din sudul extrem in scopuri pasnice. Din 2006 Romania are o statie de cercetare pe teritoriul antarctic coordonata de Institutului Roman de Cercetari Polare.

In urma cu mai mult de 170 de milioane de ani, Antarctica a facut parte din Gondwana care de-a lungul timpului, s-a departat treptat dand nastere Antarctici cunoscuta de noi azi, aceasta s-a format in urma cu aproximativ 25 de milioane de ani. Antarctica nu a fost intotdeauna un continent rece, uscat, si acoperit de gheata, ci in lunga sa istorie a avut si un climat tropical sau temperat, cand a fost acoperita de paduri, si locuita de diferite forme de viata. In zilele noastre continentul Antarctic este acoperit vesnic de gheata in proportie aproape 98%, adica circa 14 milioane km², gheata care, uneori, atinge grosimi de peste 4.000 de metri. Restul de doua procente il reprezinta coastele scaldate de Oceanul Antarctic, varfurile golase ale dike-urilor, care dau muntilor un aspect de cocos ce se elibereaza din prizonieratul gheturilor, la acestea adaugandu-se, intr-o proportie foarte restransa, si o regiune cu aspect de desert, evident inghetat. Antarctica adaposteste 90% din gheata existenta pe intreg Pamantul. Se estimeaza ca daca gheata din Antarctica s-ar topi nivelul marii va creste cu mai mult de 60 de metri. Platforma de gheata Ross este cea mai mare platforma de gheata din lume si acopera 538717.5 km².

Antarctica, in medie, este cel mai rece, uscat si vanturos continent fiind considerata un desert, cu precipitatii anuale de numai 200 mm de-a lungul coastei si mult mai putine spre interioru continentuui. Totodata Antarctica are cea mai mare altitudine medie dintre toate continentele cu inatimi ce depasesc 2.000 de metri. Cel mai inalt varf de pe continent atinge 5.140 metri si se gaseste in masivul Vinson din partea vestica.

Antarctica este impartita in doua zone, Antarctica de Est si Antarctica de Vest. Antarctica de Est are o suprafata de 7.770.000 km², care este cea mai mare parte a continentului, este un platou inalt, acoperit cu gheata. Antarctica de Vest, care acopera 6.337.367 km², cuprinde un arhipelag format din insule muntoase, fiecare dintre ele fiind legate prin gheata. Cele doua parti ale continentului sunt impartite de lantul muntos Transantarctic care se intinde pe o distanta de 3.500 km de-a lungul flancului vestic al Antarcticii de Est, separand-o pe aceasta de partea de vest a continentului. Acest sir este un masiv stavilar penetrat de ghetari pentru platoul de gheata al Antarcticii de Est, care, dealtfel, contine doua treimi din teritoriul continentului. Pe continet se gasesc si vulcani activi, dintre care cel mai mare dintre ei este vulcanul Erebus, situat pe platoul de gheata Ross, in Antarctica de Est.

Lacul Fryxell este un lac endoreic din Antactica ce are o lungime de 4,5 km si este situat intre ghetarii Canada si Commonwealth din valea Taylor, Antarctica de Vest. Lacul este un acoperit cu un strat permanent de gheata goasa de 5 meti. Apa din acesta este sarata,cu o compozitie similaraapeia marina. La adancimea de 9,5 metri au fost descoperite concentratii mari de metan si hidrogen sulfurat. Temperatura apei in timpul verii variaza de la 0,5 °C pana la 2,5 °C. Lacul Fryxell a fost descoperit in timpul Expeditiei Terra Nova din 1910 - 1913, condusa de Robert Falcon Scott, iar lacul a fost denumit in cinstea glaciologului american Fritiof Fryxell in 1957.

Ghetarul Canada este un ghetar mic aflat in in partea de nord a vaii Taylor. Ghetarul acumuleaza mai putin de 10 centimetri de zapada anual. Topirea sa alimenteaza cu apa lacul Hoare in vest si lacul Fryxell in est. O suprafata de aproximativ 1 km² din partea de est a ghetarului este arie protejata deoarece contine specii rare de briofite si alge.

Ghetarul Lambert este un ghetar urias aflat in Antarctida de Est, ce masoara aproximativ 100 km latime, peste 400 km lungime, si aproximativ 2500 de metri adancime, acesta detine recordul mondial pentru cel mai mare ghetar din lume. Acesta dreneaza 8% din calota de gheata din Antarctica de est si de sud a Muntilor Printul Charles. Ghetarul a fost delimitat si numit in anul 1952 de catre geograful american John H. Roscoe care a facut un studiu detaliat a acestei zone cu ajutorul fotografiilor aeriene luate de USN Operation Highjump, intre anii 1946 - 1947. El a dat numele de "Baker Three Glacier", folosind numele de cod al aeronavei marinei care a fotografiat zona si a echipajului care a facut trei zboruri in aceasta zona de coasta in martie 1947. Ghetarul a fost descris in "Gazetteer" nr. 14, a numelor geografice din Antarctica (U.S. Board pe denumirile geografice, 1956), dar caracteristicile nu au aparut imediat pe hartile publicate. Ca urmare, numele de Ghetarul Lambert, astfel cum este aplicat de ANCA in 1957 in urma cartografierii zonei de ANARE (Australian National Antarctic Research Expeditions) in 1956, a devenit numele stabilit pentru aceasta zona. Denumit dupa Bruce P. Lambert, directorul "National Mapping" in "Department of National Development" din Australia.

Desfasuarea pe latitudine si inaltimile mari fac din Antarctica cel mai rece continent, insa, cu toate acestea se pot identifica doua anotimpuri: un anotimp rece cand temperatura poate scadea in zonele intercontinentale sub -80 °C si un anotimp cald cand temperatura creste, in aceleasi zone, pana peste -30 °C. In zonele de coasta se poate ajunge, in sezonul cald, la temperatura de inghet (0 °C), dar si aici valorile negative sunt ridicate in perioada rece. Pe teitoriul Antarctic s-a inregistat recordul temperaturii negative de pe intreg globul de -89,2 °C in anul 1960, la statiunea ruseasca de cercetare Vostok aflata in inima Antarcticii inghetate si care este cel mai rece punct de pe Pamant. In timpul unui val de caldura la Vostok temperatura aerului se poate ridica la -21°C, insa temperatura medie a verii este mai scazuta -31 °C, iar in mijlocul iernii antarctice media scade vertiginos la -68 °C.

In interiorul continentului Antarctic se gaseste un desert polar unde bat vanturi moderate care rareori ating viteze de 30 km/h, insa ele se mai intetesc si devin mai persistente in apropierea coastelor. Exista si vanturi extrem de reci, care sunt compuse din aerul aflat in partea inferioara a versantilor abrupti din interiorul regiunilor muntoase si care bat spre pantele de gheata mai mici.

Continentul ingheta este foarte sarac in precipitatii, fiind una dintre cele mai uscate zone de pe glob, aici cad aproximativ 50 mm de precipitatii anual. Precipitatiile sunt mai bogate in apropierea tarmului unde pot atinge 200 mm/an. Precipitatiile sunt formate in mare masura din caderi de zapada aduse de cicloni. De obicei, precipitatiile cad sub forma de zapada sau gheata, insa uneori se inregistreaza si ploi, in zonele litorale.

In Antarctica exista mai multe tipuri de climat, insa toate sunt climate reci doar ca difera in severitate. La fel ca si in cazul precipitatiilor, climatul se imblanzeste odata cu scaderea latitudinii. Peninsula Antarctica este zona in care se intalneste clima cea mai blanda, unde temperatura se poate situa in timpul sezonului mai cald in jurul valorii de 0 °C.

Cu toate ca Antarctica are o intindere mare solul ei este compus in proportie de 98% din gheata, in partea estica se gaseste sub stratul de gheata o masa de pamant cu dimensiuni egale Australiei, in timp ce in zona vestica se afla mai multe insule acoperite si unite intre ele si de continent printr-un strat gros de gheata. Astfel doar 2% din aria Antarcticii este roca vizibila, restul aflandu-se sub gheata. Zonele expuse sunt formate din varfurile a catorva lanturi muntoase unde se remarca lantul montan Transantarctic si ale altor resturi imprastiate. Se mai gasesc si cateva vai glaciare, neacoperite de gheata si pastrate uscate de vanturile ce bat din interiorul continentului.

Doar 2% din zonele costale ale Antarctici sunt tarmuri stancoase sau zone litorale, restul tarmului fiind format din gheata ce se continua si dupa capatul rocilor continentale. Banchiza ce inconjoara Antarctica, formata cu milioane de ani in urma, are o grosime medie de 2,16 metri, in timp ce recordul de grosime atinge 4.700 de metri. Formarea acestei banchize s-a produs prin suprapunerea straturilor de zapada cazute si transformarea lor in gheata.

Solul aflat sub gheata este format din roci metamorfice, acoperite de sedimente din perioadele geologice Cretacic si Permian ce pastreaza evidente concrete privind existenta in trecut a unor paduri tropicale si deserturi reflectand complexitatea climatului istoric al Antarcticii. Ceea ce acopera acum solurile continentului este o uriasa cupola de gheata ce se ridica de pe coastele acestuia si se ridica intr-un platou inalt de peste 4.000 metri.

Solul multistratificat al Antarcticii de Vest, afectat si transformat de modificarea structurii geologice, dezvaluie o istorie geologica distincta a acesteia, mult mai zbuciumata decat cea a partii de est a continentului. Aceasta multistratificare are la baza un strat din Precambrian, acoperit de sedimente vulcanice din Perioada Carbonifera, si altele din Mezozoic si Tertiar.

Cu toate ca doar 1% din solul Antarcticii a fost cercetat pentru minerale, se pare ca aceasta are resurse minerale bogate. Muntii Transantarctici ascund resurse considerabile de carbune, cupru, plumb, zinc, cositor, argint si aur. In muntii din estul Antarcticii se mai gasesc insemnate minereuri de fier, iar alte zacaminte se mai gasesc si in Peninsula Antarctica. In Antarctica se gasesc rezerve de metale precum cromul, nichelul si platina si exista indicii ca ar exista bogate zacaminte de petrol si gaze naturale, sub Marea Ross in sud-vestul continentului. In prezent acest potential mineral al Antarcticii nu este utilizat decat de cercetatorii de la statiile de cercetare prezente pe continent.

Vegetatia este saracacioasa datorita suprafetelor reduse de teren disponibil pentru formarea solurilor sau aparitia vegetatiei. Solul existent s-a format in perioada mai recenta a existentei continentului si are un continut organic scazut, la fel ca si capacitatea de stocare a apei. Datorita izolarii pronuntate de alte continente, este foarte greu pentru alte tipuri de vegetatie sa se raspandeasca pe teritoriul Antarcticii. Temperatura constant scazuta, vanturile puternice si lipsa umiditatii limiteaza existenta plantelor in Antarctica, se poate dezvolta doar vegetatia din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare) cum ar fi: alge, licheni si muschi. In Antarctica exista numai doua specii cunoscute de plante ce infloresc si se gasesc in Peninsula Antarctica si insulele din jurul sau. Se gasesc petice de vegetatie ce cresc pe toate stancile neacoperite de gheata, pana la 290 km distanta de Polul Sud. Alge de zapada cresc pe zapada si pe suprafata ghetii aproape de coasta, in special de-a lungul Peninsulei Antarctice, unde pasarile de mare si briza oceanului aduc posibilitati de nutritie.

In apele antarctice se dezvota si alte tipuri de vegetatie cum ar fi buruieni de apa din zonele de coasta ce cresc pe si in jurul insulelor, aproape de continent, dar nu pot aparea aici datorita ghetii marine ce rade tarmurile. In apele reci ale oceanului ce inconjoara Antarctica se gasesc diferite tipuri de alge ce plutesc pe o perioada scurta, atat cat sa se inmulteasca pe perioada anotimpului cald, mai ales in zonele unde izvoarele aduc la suprafata ape cu o cantitate nutritiva ridicata. Aceste alge plutitoare sunt o sursa bogata de hrana pentru animalele marine.

Climatul aspru si saracia vegetatiei regiunilor de uscat ale Antarcticii au dus la dezvoltarea animalelor microscopice, insecte primitive si alte specii de acest fel ce pot supravietui in solurile umede. Se mai gasesc si alte nevertebrate, saritoare si mici. In contrast cu uscatul oceanul contine o mare varietate de animale, toate depinzand, intr-un fel sau altul, de algele ce cresc la suprafata apei. Organismele zooplancton, cum ar fi viermii-sageata, pestii-jeleu, pestii-larva, alte larve, stelele de mare se hranesc cu organisme fitoplancton - alge plutitoare. La randul lor, organismele zooplancton sunt o sursa de hrana pentru pesti si calmari, ambele tipuri abundand in apele antarctice. Acest lant trofic continua, pestii si calmarii fiind o sursa de hrana pentru foci, balene si pasari de mare cei mai mari si mai buni pradatori ai zonei. In acest "Ocean Sudic" se hranesc sapte specii de balene si opt de delfini; cateva dintre aceste specii intra adanc in banchiza in timpul sezonului cald. Sapte specii de foci respira in regiunea antarctica, unele pe tarmurile sudice ale insulelor, altele exclusiv in regiunea banchizei. Aproximativ patruzeci de specii de pasari de apa incluzand sapte de pinguini, patru de albatrosi, cormorani, pescarusi e.t.c. care sunt raspandite in Antarctica, mai ales pe insule si coaste. Mamiferele marine existente in Antarctica cuprind in cea mai mare parte foci si balene, balena cu dinti si balena cu fanoane fiind cele doua specii principale intalnite. Balena sperma, cunoscuta cu denumirea de casalot care este o specie de de balena cu dinti, in timp ce balenele cu fanoane sunt balena albastra, balena cu cocoasa si ocazional balena Minke. Mai traieste in aceste zone si balena ucigasa sau orca care este cea mai mare specie de delfin, ea nefiind o balena.

De un interes deosebit se bucura pinguinii care sunt animalele subacvatice care sunt bine protejate impotriva frigului. Stratul gros de pene le tine de cald. Sub piele au un strat de grasime care mareste izolarea termica, de fapt rezista atat de bine figului incat uneori le este prea cald si isi intind aripile pentru a se racori. Penele pinguinilor sunt foarte dese, iar varfurile se incovoaie spre interior pentru a pastra caldura. Puful de sub pene retine caldura in corp iar vantul si apa nu pot trece prin el.

Pinguinii imperiali (Aptenodytes forsteri) sunt specia cea mai mare de pinguini si isi duc viata la sud de Cercul Antarctic intr-un mediu deosebit de aspru, fiind singurele animale de pe suprafata coastei Antarcticii in timpul iernii. La inceputul iernii, femelele depun oua pe gheata, lasandu-le in grija masculilor care tin ouale in balans pe labute, acoperindu-le cu pielea de pe burta, pentru a le tine cald. Perioada de incubatie este de doua luni. Vara, cand puii adolescenti incep sa naparleasca, parintii ii parasesc, iar acestia trebuie sa invete sa se descurce singuri.

Tarile continentului antarctic

Numele tarii sau al teritoriului cu drapel*	Regiunile Antarcticii	Zona (km²)	Nr. populatie (2010)	Densitatea populatiei km²	Capitala sau baza stiintifica
* Regiuni dupa UN categorisations/map. 1 Numarul persoanelor fluctueaza mult in functie de sezon. La baza Scott Base fluctueaza intre 10-80, la McMurdo Station fluctueaza intre 200-1,000 la South Pole Station fluctueaza intre 85-200 si la Zucchelli Station fluctueaza intre 0-90. 2 Iarna. 3 Vara. 4 Teritoriu nelocuit, in care se organizeaza doar expeditii stiintifice. 5 Teritoriu administrat de: Polar Affairs Department of the Norwegian Ministry of Justice and the Police. 6 Teritoriu pe care se gasesc 12 statii de cercetare active, care adapostesc o medie maxima de 40 de oameni de stiinta, medie ce fluctueaza in functie de sezon. Sase statii sunt ocupate pe tot parcursul anului, in timp ce restul sunt ocupate doar vara.
Teritoriul Antarctic Britanic	Antarcta ca de Vest	1.709.400	250	0.001	Rothera
Ross Dependency	Antarctica de Vest	450,000	8001	0.0018	Scott Base
Adelie Land	Antarctica de Est	432,000	332 / 803	0.0001 / 0.0002	Dumont d'Urville Station
Insua Peter I	Antarctica de Vest	154	-4	-	Insua Peter I5
Teritoriul Antarctic Australian	Antarctica de Est	5.896.500	1000	0.00016	Mirny Station
Queen Maud Land	Antarctica de Est	2,700,000	206	0.000007	Queen Maud Land
Teritoriul Antarctic Chilian	Antarctica de Vest	1,250,000	115	0.000092	Cabo de Hornos
Argentine Antarctica	Antarctica de Vest	965.597	300	0.003	Tierra del Fuego